Dorin Iacob a evocat și momentul pe care l-a trăit în decembrie 1989, la Sebeș.
„În septembrie-decembrie 1989, deși eram ofițer al Ministerului de Interne, Poliție, în Sebeș, Alba, am fost un rebel. Eram gorbaciovist, credeam in perestroika, voiam să cadă Ceaușescu, spuneam asta direct, eram slobod la gură. Și am rămas cu o mulțumire de la revoluție. Orasul Sebeș a ieșit masiv din fabrici, dar acolo nu a murit nimieni, nu s-a tras un glonte, nu s-a dat o palmă. În schimb la Cugir a fost, și în alte orașe.
A dat Dumnezeu ca mai târziu să ajung în SRI și să văd multe. Întotdeauna, primul șef al SRI a spus public ca a fost lovitura de stat. Pe mine mă supără ce spunea Virgil Măgureanu, pentru că eu am participat la o revoluție”, a declaraat Dorin Iacob, duminică seară, la Culisele statului paralel, cu Anca Alexandrescu.
„Mie mi-a provocat acest subiect silă și scârbă, în fiecare an, din cauza certurilor dintre revoluționari.
Sunt oameni care au murit în închisori, ăia sunt mai revoluționari și decât cei care s-au dus la Baricadș. Dar să împărțim neamul românesc cine a fost si cine nu a fost la Baricadă?
S-a renăscut România în 1989? Da, s-a renăscut. S-a restat România în 1989? Da, s-a resetat.
Armata română era penetrată cu oameni din URSS. Gorbaciov conducea prin oameni. Ceaușescu a reușit să-i elimine. Dar, ce să vezi, decembrie 1989 a reușit să-i readucă înapoi”, a mai spus și analistul politic Dorin Iacob, duminică seară, la Culisele statului paralel.
După 1989, „România a rămas la mâna URSS ca asa au vrut cei de atunci, a spus o dl Talpes de nenumarate ori, URSS a inceput sa aiba problemele lui. Statele occidentale, serviciile din statele occidentale erau prezente in statele din est. Era predictibil că va cadea, că va fi o dezghețare a relatiilor, a celor economice si era firsc sa vina . Unul ca Soros... Adevarul este ca interese diferite ale URSS, Soros, ale altor organizatii s-au întâmplat.
Dar statul român era slab inca din clipa aia, fiind zdruncinat, și securitatea data peste cap, si armata cu musca pe caciula, era coordonata de URSS. Această situație ne-a facut pe noi sa nu ne mai revenim, sa avem serviciile noastre de informatii tributare. Toate au stricat, și nimeni nu are vointa sa repare. Nu va imaginati ca e o putere mondiala oculta care sa vrea nu stiu ce cu România, ai noștri sunt foarte slabi, care sunt unii dintre noi, care ajung sa fie la putere”, a adăugat Dorin Iacob.
Despre mușamalizarea dosarului Revoluției, la 33 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, Dorin Iacob a concluzionat că „arată statul de drept. Cât de strâmb este statul de drept”.