Nicolae Romulus Moise a navigat în tinerețe pe foarte multe nave. A fost ofiţer 2 pe cargoul „Bucureşti“, navă care a intrat în istoria marinei cu o cursă de 134 de zile începută şi încheiată în 1963, considerată primul voiaj în jurul Pământului efectuat de o navă românească.
După acest voiaj de pomină, Nicolae Romulus Moise a obţinut brevetul de secund şi a mai navigat pe navele „Sulina“ şi „Târgu Mureş“. Apoi, a devenit comandant, făcând voiaje cu navele „Braşov“ şi „Cugir“, dar a navigat și pe navele „Ardeal“ şi „Mangalia“.
La începutul anilor ’70, Moise a devenit director al flotei Navrom Constanţa, funcţie preluată de la Gheorghe Balaban şi ocupată până în 1980. În primele zile după Revoluţia din 1989, la înfiinţarea Universităţii de Marină, conf. univ. dr. Nicolae Romulus Moise a fost ales primul decan al Facultăţii de Navigaţie.
Cargoul „Bucureşti“, de 12.500 tone deadweight, a avut soarta multor nave din fosta flotă a României. Prima navă care a făcut înconjurul lumii a sfârşit la fier vechi, la Aliaga, în Turcia, în septembrie 1990.