Folclorist, solist instrumentist, dirijor, compozitor, cercetător, aranjor, șef de orchestră, fost director al Ansamblului „Ciprian Porumbescu” din Suceava, coordonator și mentor al Ansamblului de tineret „Balada Bucovinei”, George Sîrbu și-a dedicat întreaga viață muzicii. Acesta a absolvit Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București în anul 1973.
Maestru George Sîrbu a fost devotat muncii sale şi compoziţiilor la care a lucrat până in ultimul moment al vieții sale.
Cine a fost maestrul George Sîrbu
Între anii 1961 și 1979 a activat ca dirijor al Orchestrei de muzică populară a Ansamblului „Ciprian Porumbescu” Suceava. Ulterior, între 1980 și 1989 a fost dirijor și director al Orchestrei de muzică populară „Plaiurile Bistriței” din Bacău.
La începutul anilor 1990, George Sîrbu a fost desemnat dirijor, director și secretar muzical al Ansamblului „Ciprian Porumbescu” Suceava.
Tot în anul 1990 acesta a înfiinţat Ansamblul „Balada“, cunoscut mai apoi ca Ansamblul de copii şi tineri „Balada Bucovinei“, care a dat scenei folclorului românesc numeroşi interpreţi talentaţi.