"Cu imensă durere în suflet şi un mare gol în inimă, vă anunţ că maestrul Johnny Pacheco a murit astăzi în pace. Multe mulţumiri pentru rugăciunile voastre şi pentru toată dragostea pe care i-aţi acordat-o mereu", a declarat soţia sa, Cuqui Pacheco, într-un comunicat publicat pe o rețea socială și citat de Agerpres.
Muzicianul fusese internat de urgenţă în urmă cu câteva zile pentru pneumonie.
Născut la 25 martie 1935 în oraşul dominican Santiago de los Caballeros, Juan Azarias Pacheco, care a devenit ulterior Johnny Pacheco, a ajuns la New York în copilărie împreună cu familia sa. După ce a studiat muzica la celebra şcoală Juilliard din New York, acesta şi-a început cariera în anii 1950, devenind faimos alături de orchestra Pacheco y su Charanga. Născut la 25 martie 1935 în oraşul dominican Santiago de los Caballeros, Juan Azarias Pacheco, care a devenit ulterior Johnny Pacheco, a ajuns la New York în copilărie împreună cu familia sa.