Ședința de marți are loc în contextul în care Florin Cîțu și Marcel Ciolacu s-ar fi pus de acord să propună în Coaliție reducerea la 5% a TVA la energie, pentru consumatori casnici și IMM-uri, precum și eliminarea certificatelor verzi, potrivit surselor politice citate de Realitatea Plus.
Pe de altă parte, ministrul Energie, Virgil Popescu, este și el așteptat săptămâna aceasta cu un nou plan de măsuri care să asigure menținerea la un nivel suportabil a facturilor după 1 aprilie, dată la care se încheie actuala schemă de sprijin.
Premierul Nicolae Ciucă i-ar fi transmis lui Popescu, potrivit surselor politice, că nu mai este posibilă compensare sau plafonarea prețului, pentru că bugetul n-ar mai suporta un astfel de efort financiar.
În PSD se vehiculează ideea reglementării prețurilor până la sfârșitul anului, însă șeful guvernului și PNL n-ar fi de acord.