Descoperirea a fost făcută pe fondul scăderii cotelor Dunării, inscripția reprezentând o bornă miliară (o piatră care marchează distanța dintre două localități din Imperiul Roman, n.red.) fiind datată între anii 317 și 324, în timpul domniei comune a împăraților Constantin și Licinius.
"Inscripția reprezintă primul document epigrafic descoperit la Cetatea Noviodunum în cei 21 de ani de când au fost reluate cercetările arheologice", se arată într-un comunicat citat de Agerpres.
Aurel Stănică, șeful Biroului Arheologie Preventivă din cadrul ICEM "Gavrilă Simion", a declarat că descoperirea de la Isaccea nu este surprinzătoare, având în vedere observațiile din anii trecuți care nu au putut fi continuate din cauza oscilațiilor nivelului Dunării și a aluviunilor aduse de fluviu.
"Vara anului 2012 a fost propice, Dunărea dezvăluind noi ziduri care aparțin unui edificiu monumental ce poate fi o bazilică. Facem precizarea că această inscripție a fost descoperită în apropierea edificiului cercetat în 2012", a menționat Stănică.
Potrivit profesorului universitar doctor Lucrețiu Bîrliba de la Universitatea "Al. I.Cuza", Iași, care a văzut inscripția, borna constituie un element dintr-un program vast de refacere și reparare a drumurilor din Imperiul Roman început sub Dioclețian, program care a inclus și provincia Scythia, în prezent Dobrogea.
Stâlpul miliar, cu o înălțime de 1,4 metri, care conține inscripția în limba latină, a fost scos din aluviunile de pe malul Dunării de arheologii tulceni cu sprijinul Primăriei orașului Isaccea.
Cetatea romano-bizantină Noviodunum a fost ridicată pe o veche așezare getică și avea rol militar, strategic și economic, dezvoltarea acesteia ducând la acordarea statutului de "municipium" la finele secolului al II-lea.
Noviodunum a fost sediul unor detașamente din legiunile cantonate în Dobrogea și principala stație a flotei romane Classis Flavia Moesica ce controla cursul inferior al Dunării și malurile de nord și de vest ale Mării Negre. Cetatea s-a dezvoltat în etape, până la cucerirea otomană din 1420, aceste etape fiind întrerupte de atacurile pecenegilor, uzilor și cumanilor, în secolul al XI-lea, dar și de cele ale tătarilor din secolul al XIII-lea.
