"Deputatul mitralieră", cum este supranumit Cătălin Rădulescu, îşi anunţă colegii de partid că solicită "CEX-ului și parlamentarilor PSD retragerea sprijinului politic pentru echipa Tudose-Ciolacu, pentru afectarea imaginii partidului nostru în rândul electoratului PSD, pentru scandalurile repetate în spațiul mediatic, pentru atacurile repetate împotriva unor colegi miniștri (Rovana Plumb, Sevill Shaideh, Carmen Dan, Olguța Vasilescu, Gabriela Firea), pentru insubordonarea faţă de deciziile partidului și faţă de președintele partidului, pentru nedemiterea consilierului personal al premierului Tudose, domnul Piperea, care a cerut schimbarea președintelui Dragnea și pentru neasumarea legilor justiției."
Cătălin Rădulescu le reamintește celor doi, Mihai Tudose și Marcel Ciolacu, că nu au înțeles nici în ultimul ceas că nu au ajuns prin niciun concurs în funcții, ci au fost puși acolo de către partid și ca sa realizeze programul partidului.
"Nu am câștigat simpatia a milioane și milioane de cetățeni ai României ca niște colegi să ne facă să pierdem în fiecare zi și să ne afecteze sistematic imaginea," îşi încheie postarea Cătălin Rădulescu.