Apelul care sesiza izbucnirea incendiului pe strada Horia din municipiu, a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 11.35, apelantul precizând că că arde acoperișul unei anexe în care este depozitat azot.
Pentru gestionarea situației de urgență semnalate, inspectoratul a mobilizat cu operativitate la adresa indicată patru echipaje de pompieri militari din cadrul Secției Beiuș, din care trei de stingere și unul de prim ajutor calificat, iar pentru că în eveniment erau implicate substanțe chimice cu pericol de explozie, la fața locului a fost dislocat și echipajul de primă cercetare și evaluare chimică, biologică, radiologică și nucleară (CBRN).
Pompierii militari au reușit să stingă incendiul în jurul orei 12.15, salvând depozitul lipit de cel la care se manifesta incendiul, 11 tone nitrat de amoniu, două tone nitrocalcar, două tone peleți, cinci tone semințe de cereale, clădirea administrativă, un autoturism, un depozit de electrocasnice și anexele gospodăriei învecinate", a precizat Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor.
Sursa: Realitatea de Bihor