Măsura se aplică pentru persoanele care intră în România la mai mult de 10 zile după vaccinarea cu a doua doză.
Dovada vaccinări constă în prezentarea ”documentului emis de unitatea sanitară care l-a administrat, din România sau din afara țării”. Comunicatul Comitetului Național pentru Situații de Urgență nu explică însă dacă documentul trebuie tradus în română sau altă limbă de circulație internațională.
Mai mult, o persoană care este contact direct cu o persoană pozitivă, dacă momentul contactului a fost la mai mult de 10 zile de la vaccinarea cu a doua doză, NU TREBUIE SĂ MAI STEA ÎN CARANTINĂ.
De asemena, persoanele care sunt contact direct cu un pacient pozitiv cu virusul SARS-COV-2 pot ieși din carantină în ziua a 10-a, dacă efectuează un test în a 8-a zi, rezulatul este negativ și nu prezintă simptomatologie.
Persoanelor care sosesc în România din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord sunt scutite de carantinare în cazul în care au fost depistate pozitiv la testul COVID-19, dacă au trecut mai mult de 14 zile de la confirmare, dar nu mai mult de 90 de zile.
De asemenea, și pentru persoanele care intră în România din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord poate fi analizată suspendarea temporara a măsurii de carantină, la fel ca pentru persoanele care sosesc în România din celelalte state aflate pe lista de risc epidemiologic, pentru situații deosebite care vizează participarea la evenimente familiale majore, intervenții/tratamente medicale ce nu suportă amânare.
Persoanele care vin din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și sunt exceptate de la măsura carantinării, respectiv persoanele vaccinate sau cele care au fost confirmate cu SARS-COV-2 și sunt în perioada cuprinsă între 14 și 90 de zile de la momentul confirmării, nu trebuie să prezinte rezultatul testului COVID-19 la intrarea în România.
HOTĂRÂRE nr. 4 din 18.01.2021 a CNSU privind aprobarea listei țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea și stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19
Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta HOTĂRÂRE:
Art.1 - Se aprobă lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România
din acestea, prevăzută în anexa la prezenta.
Art.2 - (1) Sunt exceptate de la măsura carantinei aplicabilă persoanelor care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat sau persoanelor contact direct ale unei persoane confirmate, acele persoane care au efectuat vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2 inclusiv cea de a 2-a doză și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la administrarea celei de a 2-a doză până la data contactului direct sau până la data intrării în România.
(2) Dovada efectuării vaccinului, inclusiv data administrării celei de a 2-a doză se va realiza prin intermediul documentului emis de unitatea sanitară care l-a administrat, din România sau din afara țării.
Art.3 - (1) Persoanelor care sosesc în România din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord li se aplică excepțiile de la măsura carantinei prevăzute în CNSU nr. 1/2021 cu modificările și completările ulterioare, precum și cele prevăzute la art. 3 alin. (5) din HCNSU nr. 36/2020 cu modificările și completările ulterioare, dar nu le sunt aplicabile excepțiile prevăzute la art. 3 alin. (2) și (3) din HCNSU nr. 36/2020 cu modificările și completările ulterioare.
(2) Suspendarea temporară a măsurii carantinei prevăzute la art. 5 din HCNSU nr. 36/2020 cu modificările și completările ulterioare se aplică și persoanelor care sosesc în România din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
(3) Pentru persoanele sosite din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord cărora le sunt aplicabile prevederile art. 3 alin. (5) din HCNSU nr. 36/2020 și cele ale art. 2 din prezenta hotărâre, nu este necesară prezentarea unui test negativ pentru SARS-CoV-2 la momentul intrării pe teritoriul României.
Art.4 - Pentru persoanele contact direct al persoanelor confirmate cu virusul SARS-CoV-2, măsura carantinei se poate ridica în a 10-a zi, dacă efectuează un test pentru SARS-CoV-2 în a 8-a zi de carantină, iar rezultatul acestuia este negativ și nu prezintă simptomatologie specifică.
Art.5 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.
PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
LISTA GALBENĂ a statelor care au risc ridicat de COVID-19 - CARANTINĂ de 14 zile pentru cei care intră în ROMÂNIA. Cine face EXCEPȚIE