Istoria monedei românești, leul, își are originile în secolul al XVII-lea, când în Principatele dunărene erau utilizate taleri olandezi (löwenthaler) ca monedă. Acești taleri aveau gravat pe ei un leu fioros, ceea ce a condus la denumirea generică de "leu" de către locuitori.
Această monedă a fost utilizată în Țările Române până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și chiar și după ce talerul a fost scos din uz, el a continuat să reprezinte o unitate de calcul imaginară sub numele de "leu", la care se raportau toate prețurile în anii ce au urmat.
În contextul Unirii Principatelor Române, în semn de recunoaștere a acestui eveniment, Alexandru Ioan Cuza a propus băterea unei monede naționale unice. Cu toate acestea, inițiativa sa a întâmpinat rezistență din partea puterii otomane, care exercita controlul asupra teritoriului.
Cuza a reușit totuși să bată, în anul 1864, la Paris, prima monedă cu chipul său, însă aceasta nu a fost niciodată pusă în circulație în mod oficial. Chiar și așa, această monedă rămâne o mărturie a eforturilor depuse pentru a crea o monedă națională distinctă și a simboliza independența României.
Mai târziu, în anul 1867, a fost emisă prima monedă națională românească, leul. Această monedă era bimetalică și avea 100 de diviziuni, numite "bani". Au fost produse monede din bronz, aur și argint, fiecare reprezentând o valoare sau o subdiviziune a leului, informează BNR.
În anul 1870 a fost înființată Monetăria Statului, ceea ce a permis baterea monedelor românești pe teritoriul țării. Până în acel moment, monedele erau produse în străinătate și aduse în țară. Această schimbare a permis o mai mare control asupra sistemului monetar românesc. În acea perioadă, intră în țară o cantitate impresionantă de valută străină, iar guvernul a luat măsuri monetare drastice pentru a impune un curs de schimb valutar și pentru a controla circulația monedelor.
Dispare moneda unică europeană în varianta clasică? „În 3-4 ani ar putea fi lansat euro digital”
În perioada interbelică, leul românesc a suferit de inflație și de povara enormă a datoriilor de război pe care țara trebuia să le achite. Aceste circumstanțe au dus la apariția bancnotei de 5.000.000 de lei, care a avut cel mai mare nominal din istoria țării.
În anul 1947, în contextul schimbărilor politice și economice aduse de regimul comunist, s-a făcut o denominare a leului românesc, raportul fiind de 1 leu nou la 20.000 de lei vechi. Această măsură a fost impusă fără avertisment prealabil și a avut ca scop controlul cantității de monede din țară și împiedicarea economisirii de bani de către cetățeni, ceea ce ar fi contravenit politicilor regimului.
Reforma monetară din 1952 a adus o nouă schimbare în sistemul monetar românesc, stabilind că 1 leu nou era echivalent cu 20 de lei vechi. Această reformă a luat prin surprindere populația, la fel ca și cea anterioară. În această perioadă, s-a renunțat la standardul aurului, pentru a preveni inflația anticipată ca urmare a denominărilor.
Cu toate acestea, denominarea din 1952 a dus la pierderea parității leului românesc față de valută, iar cursul de schimb valutar a fost impus prin măsuri legislative. În acea perioadă, populația nu avea dreptul să dețină valută, deținerea fiind considerată infracțiune și pedepsită cu închisoarea.
În prezent, moneda oficială a României este leul nou (RON), care este în circulație din 2005, după o nouă denominare în care leul vechi a pierdut patru zerouri. În prezent, monedele și bancnotele românești sunt divizate în următoarele valori: 1 ban, 5 bani, 10 bani, 50 bani, 1 leu, 5 lei, 10 lei, 50 lei, 100 lei, 200 lei și 500 lei.
Banca Națională a României lansează două MONEDE NOI. Cum arată și ce valoare au