David Goodall a uimit pe toată lumea prin decizia sa. Deși nu suferă de o boală gravă, botanistul David Goodall se pregătește să plece din Australia în Elveția, unde își va pune capăt zilelor, potrivit BBC.
"Regret profund că am ajuns la vârsta asta. Nu sunt fericit. Vreau să mor. Nu e trist să mori, trist este să ți se interzică să alegi", a declarat David Goodall în urmă cu o lună, de ziua lui de naștere.
Reputatul ecologist și botanist David Goodall este deprimat în primul rând din cauza dependenței de ceilalți o dată cu înaintarea cu vârsta.
Australianul David Goodall va merge la o clinică din Elveția unde va apela la eutanasiere. În Australia, deși această practică controversată a fost legalizată, sunt eligibili doar cei care se află în stare terminală de boală.