"A stat la un restaurant italienesc până seara târziu, în momentele în care un avion se prăbuşise cu 7 oameni la bord. Făcând conversaţie cu ziariştii acreditaţi la guvern. A jucat obişnuita partidă duminicală de baschet cu prietenii în ziua în care în România se declara cod roşu, din cauza ninsorilor abundente. A apărut la comandamentul de urgenţă purtând un pulovăr de 600 de euro, alături de viceprim-ministrul Dragnea, îmbrăcat (cel puţin) la fel de scump, pentru a ne comunica buletinul meteo.
PSD a organizat nişte chermeze uriaşe la Cluj şi Satu-Mare, imortalizate prin fotografii cu mai-marii partidului ce au împânzit internetul. Toate aceste întâmplări aparent banale, dar petrecute în situaţii de criză, au avut loc în doar câteva zile având cam aceiaşi participanţi, cu premierul Victor Ponta în planul principal.
Nu fac parte din cei care cred în ipocrizia impusă conducătorilor, care trebuie să fie empatici cu durerea poporului tot timpul, întrucât acord o mai mare valoare eficienţei actului de guvernare decât lacrimilor de crocodil vărsate la conferinţe de presă. Din această perspectivă nu cred că primul-ministru sau preşedintele României trebuie să stea nemâncaţi, nebărbieriţi şi încercănaţi atunci când au loc evenimente grave. Cred însă că experienţa şi bunul-simţ politic trebuie să le aprindă beculeţul de alarmă atunci când chermezele şi întâlnirile de plăcere la care urmează să participe sunt inadecvate. Pentru că nu poţi declara cod roşu de ninsori (fără precedent în istorie) şi să te relaxezi la baschet.
Nimeni nu se aşteaptă să conduci vreun automobil cu şenile prin Moldova pentru a salva gravide şi pentru a împărţi apă pensionarilor blocaţi în bordeie, dar nu te poţi comporta ca şi când trăieşti într-o altă Românie!"
Citeşte mai mult pe EVZ.ro.