După ce, luni seara, Ștefan Mandachi a infirmat că ar fi printre susținătorii candidatului din turul doi, acesta spune azi că a greșit votând cu Călin Georgescu, care are un discurs pro-rus, putinist, legionar și anti-NATO. Spune că „nu am verificat declarațiile candidatului”.
„Recunosc că am greșit, întrucât nu am verificat toate declarațiile candidatului pe care l-am votat. Personal, am votat dintr-un sentiment de furie, îndreptat împotriva întregii clase politice, fără nicio excepție, vot împotriva sistemului, vot anti-partid. De aceea am ales un candidat independent, pe care l-am cunoscut cu câteva zile înainte și care părea că se luptă cu acest sistem. Chiar și așa nu am nicio scuză și îmi asum vina, pentru că nu am făcut verificările necesare”, a spus afaceristul în filmarea postată pe Facebook.
El susține că abia ieri a văzut câteva filmulețe cu Călin Georgescu.
„Nu rezonez sub nicio formă cu viziunea despre NATO, despre UE, despre legionari, despre mareșal (Antonescu), despre 5G, sub nicio formă. Ce ne-am face noi fără NATO?! Intrarea în UE și NATO au fost două momente esențiale în istoria noastră. Când auzi cuvântul Kremlin, te sperii. De aceea îmi asum toate consecințele și 100% o să fiu mult mai atent în viitor”, a mai spus Ștefan Mandachi.