În contextul summitului NATO de la Varşovia, "am solicitat si am obţinut sprijinul SUA şi am obţinut promisiunea că vom fi susţinuţi pentru întărirea cooperării la Marea Neagră, cooperare militară la nivel naval", a declarat, marţi, premierul Dacian Cioloş, după întrevederea cu vicepreşedintele american, Joseph Biden, la Casa Albă.
"Am explicat demersurile pe care noi le-am făcut deja în colaborare cu Bulgaria şi Turcia şi am avut promisiunea sprijinului, în cadrul summitului, pentru ca această cooperare la Marea Neagră să fie susţinută de NATO", a continuat şeful guvernului român, potrivit Agerpres
Întrevederea cu vicepreşedintele SUA a avut loc în Roosevelt Room, o sală din aripa de vest a Casei Albe, situată în imediata apropiere a Biroului Oval, şi a durat aproximativ o oră şi zece minute, deşi fusese anunţată iniţial în program de circa 30 de minute.
Prim-ministrul a fost însoţit de ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, ministrul energiei, Victor Grigorescu, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, de şeful Cancelariei primului ministru, Dragoş Tudorache, consilierul pe politică externă al premierului, Călin Ungur, şi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
Vicepreşedintele Joe Biden a fost însoţit la întâlnire, printre alţii, de ambasadorul Statelor Unite în România, Hans Klemm, asistentul secretarului de stat pentru afaceri europene şi euroasiatice, Victoria Nuland, consilierul pe securitate naţională al vicepreşedintelui SUA, Collin Kahl, adjunctul asistentului secretarului apărării pentru NATO şi Europa, James Townsend., precum şi doi asistenţi speciali ai preşedintelui Barack Obama.
Întâlnirea cu vicepreşedintele american a fost precedată de alte două întrevederi: cu secretarul agriculturii, Tom Vilsack, şi cu secretarul comerţului, Penny Pritzker.
După discuţia cu Joe Biden, Dacian Cioloş va fi prezent la o masă rotundă cu personalităţi din mediul de reflecţie organizată de Atlantic Council.
De la ora locală 18.30, premierul participă la o recepţie la Ambasada României din SUA, la care sunt aşteptaţi peste 100 de membri ai comunităţii româneşti din zona Washington.