”În ceea ce privește demascarea lui Burleanu ca impostor, ceea ce este, în bătălia asta deja am obosit să spun că Federația a intrat pe niște mâini greșite și că lucrurile vor merge din rău în mai rău.
Fotbalul este aproape în moarte clinică în momentul ăsta și principala vinovată este Federația lui Burleanu. E trist că se află pe mâna unor oameni care nu se pricep și, ca atare, nu poate progresa.
Federația este principala vinovată în opinia mea, apoi selecționerul, pentru că este cu opțiunile, și, nu în ultimul rând, jucătorii.
Am ajuns să ne bată Armenia pentru prima oară în istorie și deja coborâm în rândul echipelor pe care nimeni nu le mai consideră. Am fost cineva, dar acum, din păcate, suntem nimeni în fotbalul internațional.
Burleanu, dacă vrea să schimbe regulamentul, îl schimbă și va fi președinte cât va dori. Când a venit la FRF, a declarat că organigrama federației este obeză. Nu a redus-o, a mai adăugat vreo 30, 40, 50. I-a făcut observatori pe toți președinții de asociații județene ca să poată să îi plătească suplimentar, mai dă câte o Dacie la asociațiile județene, a mai împărțit, sub o falsă generozitate, banii de la UEFA și lucrurile s-au degradat din ce în ce mai mult. Numai acum, pentru pandemie, federația primește 6 milioane de euro. Justificările oficiale sunt că banii se duc la fotbalul feminin, către copii și juniori. Nu avem niciun campionat de copii... Au pus un selecționer străin, cel mai bine plătit din istoria fotbalului românesc, cu cele mai proaste rezultate.
Burleanu se consideră stat în stat. Federația este condusă incompetent și rezultatele se văd, sunt din ce în ce mai proaste”, a declarat Ioanițoaia.