„Am primit o reacție din partea guvernului României care spune nu, noi ne dorim să respectăm pe deplin supremația dreptului european… dar în cadrul constituției României. În primul rând, trebuie să implementezi (hotărârile CJUE), în România. (...) Apoi, dacă doriți să puneți în aplicare un nou sistem, vom verifica”, a precizat comisarul european pe Justiție.
Reacția comisarului european vine ca urmare a refuzului Curții Constituționale din România de a aplica decizia din luna mai a anului trecut a Curții Europene de Justiție. Atunci, instituția internațională a hotărât că judecătorii pot aplica legea europeană în detrimentul legislației naționale, inclusiv în detrimentul deciziilor Curții Constituționale. Hotărârea vizează încălcări ale tratatelor europene.
Una dintre aceste decizii este desființarea Secției Speciale, acțiune aflată încă de anul trecut pe agenda Comisiei Europene și promisă, potrivit lui Reynders, de ministrul Cătălin Predoiu în contextul unei reforme mai largi.
Reynders a mai declarat că decizia CCR este „o tactică de tergiversare pe care a întâlnit-o și în discuțiile cu omologii maghiari”. România devine astfel a treia țară din Uniunea Europeană care ignoră supremația dreptului european, după Polonia și Germania. Între timp însă, Germania și-a revizuit poziția.
Și Reprezentanta Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac s-a arătat o mare susținătoare a directivei de la Bruxelles. Cu ocazia împlinirii a 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, aceasta declara că „supremaţia dreptului european asupra celui naţional, principiu fundamental, fără de care nu poate funcţiona UE, a fost asumat de orice stat membru la data integrării europene.”
Comisarul European pentru Justiție s-a implicat și în trecut în decizii ale unor instanțe de judecată din România. Anul trecut, Dacian Cioloș declara că a discutat cu Didier Reynders și acesta urmărea cazul judecătorului Cristian Dănileț. Dănileț a fost exclus din magistratură de către CSM în urma mai multor filmări postate pe social media, considerate nepotrivite de către magistrații Curții Supreme.