Ucigașul în serie a recunoscut că a comis cel puţin 12 crime în perioada 1972 - 1976, în realitate numărul fiind mult mai mare.
Înainte de a fi poreclit „Şarpele”, Charles Sobhraj a fost cunoscut sub numele de „Ucigaşul de bikini”, din cauza hainelor purtate de mai multe dintre victimele sale, ale căror cadavre au fost găsite pe plajele asiatice, relatează HotNews.ro.
Cea mai înaltă instanţă din Nepal a dispus, miercuri, eliberarea lui, după ce a petrecut aproape 20 de ani în detenţie.
Un complet de doi judecători al Curţii Supreme a decis ca Charles Sobhraj să fie eliberat imediat şi trimis în „ţara sa” în termen de 15 zile. În motivarea deciziei se arată faptul că Sobhraj ar suferi de o boală de inimă, drept pentru care are nevoie de o operaţie pe cord deschis.
În vârstă de 78 de ani, bărbatul îşi ispăşea pedeapsa într-o închisoare din Bhaktapur, o suburbie din Kathmandu.
El fusese condamnat pe viaţă pentru uciderea a doi turişti în 1975, însă multe dintre presupusele sale crime rămân nerezolvate.
Ucigaşul în serie francez, poreclit „Şarpele” pentru abilitatea sa remarcabilă de a scăpa de poliţie şi de a evada, a inspirat un serial TV cu acelaşi nume, produs în 2021 de BBC şi Netflix. Filmul (The Serpent) povesteşte cum, timp de ani de zile, Charles Sobhraj a evitat legea în toată Asia, în timp ce ar fi drogat, jefuit şi ucis excursionişti de-a lungul aşa-numitului "traseu hippie".