"Asta a fost o șmecherie mare cu UDMR pe care vreau să o probez în felul următor. UDMR a făcut un lucru nepermis, negociat cu Viktor Orban. Printr-o declarație oficială scăpată din greșeală de un lider UDMR acum 10 zile, ei au recunoscut că vor constitui cu europarlamentarii lor români un grup comun maghiar în PE condus de Fidesz. E o chestiune care a rămas neamendată, s-a discutat la Realitatea o zi, dar apoi a trecut neobservată. Este una dintre ciudățeniile acestei campanii, voi analiza cam o lună campania cu toate elementele ei subterane, ca să înțeleg ce se întâmplă", a declarat Cozmin Gușă în dialogul cu Denise Rifai.
Uniunea Democrată Maghiară a reușit să strângă peste 5,77 % din totalul voturilor exprimate la alegerile din 26 mai. Surprinzător este că UMDR a primit foarte multe voturi din județe precum Ialomița, Giurgiu, Olt și Călărași. Mai mult, a fost votat de mii de oameni în județele fără comunitate maghiară din Moldova și din sudul țării.
Potrivit consultantului politic, PSD nu putea să-i mai ajute pe maghiari la vot pentru că UDMR a declarat înainte de alegeri că rupe protocolul cu social-democrații.
"Înțeleg că s-a mânărit cumva în beneficiul UDMR-ului. Urmează să vedem acum cui își aduc serviciile. Acest scor nu e legat de opțiunea de vot a partidelor, ci e legat de ape adânci, de subterane. Sunt jocurile subterane ale așa-zisei democrații. Nu toate lucrurile au fost corecte în această campanie electorală și la aceste alegeri. UDMR este un exemplu bun și putem să mergem mai departe. Cum s-a ajuns să avem zeci de mii de turiști electorali în județe care nu au mai avut așa ceva? Un million de români au votat pe listele suplimentare, peste 10% din totalul voturilor. Nu vreau să spun mai mult decât că este o ciudățenie pe care o voi cerceta. De aici și problemele de la exit-poll, acel million nu se ia în considerare, exit-pollul se face de pe cetățenii de pe liste, milionul ăsat a stricat socotelile și legat de prezență și la nivel de preferințe", a mai spus Cozmin Gușă.
Potrivit BEC, un milion de votanți și-au exprimat opțiunea, pe listele suplimentare, la alegerile europarlamentare 2019 - dintre care cei mai mulți în București (136.000) , Cluj și Timiș.
O altă ciudățenie a votului din 26 mai este legată de ALDE: nicio casă de sondare a preferințelor electorale nu a clasat formațiunea condusă de Tăriceanu sub pragul electoral.
"O să îți pot răspunde corect la această întrebare când se va analiza unde s-au dus voturile de pe listele suplimentare. Se poate face această cercetare: la cine s-a dus milionul de voturi. Pun pariu că la ALDE nu s-a dus nimic. ALDE sigur că avea acea posibilitate de 8-12%, dar putea să nu-și mobilizeze bine electoratul. Dacă nu aveam un PNL câștigător, mulți ar fi migrat de la PNL către ALDE", a explicat Gușă.
Scorul obținut de ALDE nu îl mai recomandă pe Tăriceanu ca un candidat serios al partidului pentru alegerile prezidențiale.
"Tăriceanu putea fi un candidat bun. Din păcate pentru el, acest scor al ALDE nu îl mai recomandă ca și candidat al ALDE. El mai are o songură șansă, dar mă îndoiesc că va putea să o joace, să devină un candidat comun al PSD plus ALDE dacă PSD nu va avea unul. Înainte Tăriceanu avea mari șanse, venea cu probleme mari pe centru-dreapta atât pentru Klaus Iohannis, cât și pentru potențialul candidat Dacian Cioloș".
Consultantul politic este de părere că se joacă în continuare cu jocuri subterane, atât pe partea de centru-dreapta, cât și pe partea stângă a eșicherului politic.
"Dacian Cioloș s-a aflat întâmplător în același avion spre Bruxelles cu Florian Coldea", mai spune Gușă. "Am primit un mesaj că Florian Coldea se trage în poză cu Cioloș ca să fie și el pe acolo".
O a doua lovitură pe care ALDE o încasează, pe lângă pierderea potențialului candidat, este aceea că nu mai este prizabil, oamenii se duc acolo unde le este bine, unde ar putea câștiga alegerile, explică analistul politic.
"Această campanie a însemnat doar luptă anti-Dragnea. Atât a fost. Dragnea i-a ajutat pe toți fiind prezent în campanie. ALDE nu era afectat de asta, a crescut normal la 8-12%, dar s-au topit, pentru ca să nu mai fie viabil acest discurs al lor. Lupta anti-Dragnea a însemnat scăderea PSD, iar la PNL și USR asta a însemnat creștere".