COTAR a descris cronologic momentele cheie care au marcat creşterile preţurilor RCA din ultimii 8 ani.
În anul 2016 au avut loc primele creşteri nejustificate ale preţului RCA, peste noapte, cu 300% pentru persoane fizice şi juridice, vizând tinerii şi transportatorii. Au urmat proteste naţinale, pentru a opri hoţia din piaţa RCA, iar Parlamentul României l-a demis pe Mişu Negriţoiu din funcţia de preşedinte ASF. Apoi, Parlamentul a adoptat o OUG privind plafonarea RCA, iar instituţiile specializate au fost obligate să desfăşoare o investigaţie pe piaţa asigurărilor RCA.
Trebuie să ne amintim că preşedintele Consiliului Concurenţei s-a opus în permanenţă aplicării acestor plafonări ale preţului RCA, acţionând astfel în favoarea multinaţionalelor din asigurări, cu justificarea că este o piaţă liberă. Dar eezultatul acelei investigaţii pe care preşedintele Consiliului Concurenţei a refuzat iniţial să o efectueze (autosesizare) a fost unul pe care îl intuia întreaga Românie: Constituire de cartel!
Raportul arată că firmele de asigurări care vindeau RCA s-au înţeles în perioada 2012-2016 să majoreze preţul RCA. Firmele au fost amendate cu peste 50 milioane de euro, pentru înţelegeri de preţ de tip cartel. La acea vreme, compania de asigurări Euroins a recunoscut existenţa cartelului din asigurările RCA, punând la dispoziţia Consiliului Concurenţei documentele incriminatoare, iar în acest fel, Euroins a beneficiat de o amendă semnificativ redusă, comparativ cu restul pieţei de asigurări.
În toamna anului 2021, piaţa de asigurări din România a fost lovită de 2 cutremure: Firmei City Insurance I s-a retras licenţa de funcţionare, de către ASF, iar în paralel, în aceleaşi zile de septembrie, s-a produs o dublare, peste noapte, a preţului RCA. Legislaţia RCA valabilă la acea vreme prevedea obligativitatea ca firmele de asigurări să notifice ASF, cu minim 60 de zile înainte de modificarea preţului la RCA, în astfel de situaţii. Pentru că firmele de asigurări care vând RCA au avut acces la informaţii privilegiate din cadrul ASF (că în luna Septembrie 2021 urmează să fie ridicată licenţa de funcţionare a firmei City Insurance), au transmis cu toţii în luna Iulie 2021 notificări către ASF, cu privire la modificarea tarifelor RCA (creşterea preţurilor RCA).
În luna septembrie 2021 a avut loc o nouă manipulare a preţului RCA, companiile de asigurări şi conducerea ASF de atunci susţinând că din cauza intrării în faliment a firmei City Insurance, preţurile RCA au trebuit să crească. Temă falsă şi manipulatoare din cel puţin 3 motive:
1.Efectele intrării în insolvenţă şi, ulterior, după aproape 6 luni, în faliment, a firmei City Insurance nu putea produce efecte care să impacteze piaţa de asigurări decât după câteva luni de la intrarea în faliment a companiei de asigurari şi nicidecum în primele zile de la ridicarea licenţei de funcţionare a firmei City Insurance.
2.Notificările de majorare a preţului RCA s-au transmis la ASF cu 2 luni înainte ca City Insurance să piardă licenţa RCA (iulie 2021) existând indicii serioase ale unei acţiuni coordonate şi planificate de companiile care vindeau RCA. Desi speţa poate fi cercetată inclusiv de procurori, Consiliul Concurenţei a refuzat orice fel de investigaţie.
3.Majorarea contribuţiei către Fondul de Garantare a Asiguraţilor din partea firmelor de asigurări a fost de sub 2%. Asta însemnă că impactul financiar pe care firmele de asigurări urma să îl resimtă era de 2%, iar această majorare de contribuţie care putea să se resimtă în preţul RCA a venit cu multe luni mai târziu faţă de momentul notoficării ASF cu privire la majorarea preţului RCA (iulie 2021). Aşadar, se poate constata că acel cartel RCA exista deja, în acea perioadă, fără să existe o minimă investigaţie din partea Consiliului Concurenţei, iar preţurile RCA au continuat să crească, la fiecare 6 luni, până în luna martie 2023.
În luna martie 2023, "profesioniştii de la ASF" au constatat că în timpul controlului pe care îl desfăşurau la Euroins, această firmă a transferat toţi banii din conturi către o firmă de reasigurare din cadrul aceluiaşi grup, reprezentând un pretins contract de reasigurare, care conţinea nişte clauze inimaginabile, pe modelul contractelor de reasigurare pe care le avea şi City Insurance, bani care nu au mai fost recuperaţi niciodată de către statul român.
Firmele de asigurări, profitând de o noua ocazie, au majorat din nou preţul RCA peste noapte, anticipând că vor creşte contribuţiile pe care acestea le vor avea de achitat către Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Contribuţia a crescut cu încă 4%, iar în loc să crească preţul RCA cu 4%, acesta a crescut cu 100%.
Pe scurt, preţul RCA a ajuns la valorile de astăzi, cu ajutorul ASF şi al Consiliului Concurenţei, iar pentru a le putea opri, Guvernul României a adoptat, începând cu primăvara anului 2023, o serie de hotărâri pentru plafonarea tarifelor RCA. Doar că firmele de asigurări, au majorat în continuare preţul RCA, şi pe perioada plafonării, fără să suporte consecinţe. Practic, multinaţionalele din asigurări au sfidat conducerea Guvernului României, beneficiind de complicitatea ASF şi a Consiliului Concurenţei.
"Domnule Prim Ministru, domnilor preşedinţi ai celor două Camere ale Parlamentului României, stiţi că de la preluarea mandatului de Vicepreşedinte al ASF şi a conducerii sectorului asigurări de către Sorin Mititelu, au dispărut ca prin minune sancţiunile aplicate firmelor de asigurări? Ştiţi că ASF aplică sancţiuni doar brokerilor din asigurări, 99% dintre aceştia având capital românesc, în timp ce au fost ZERO sancţiuni pentru multinaţionalele care înregistrează mii de reclamaţii la ASF pentru neplata despăgubirilor?" - întreabă Vasile Ştefănescu, Preşedinte COTAR.
Companiile de asigurări sunt protejate, fără menajamente, de către sectorul de Asigurări din cadrul ASF, nefiindu-le aplicate nici macar un avertisment din momentul numirii noii conduceri, în decembrie 2023. Singurii care au luat din nou poziţie publică faţă de această bataie de joc au fost organizaţiile de transportatori şi service-urilor auto. Brusc, în urmă cu câteva săptămâni, Consiliul Concurenţei s-a trezit la viaţă, în urma unei sesizări transmise de către compania de asigurări Asirom.
În România lucrului prost făcut, funcţionează perfect zicala: Hoţul strigă Hoţii! Compania de asigurări Asirom (acţionar austriac Vienna Insurance Group) a fost amendată în anul 2018 cu 36.970.408 lei pentru înţelegeri de tip cartel în privinţa preţului RCA. Compania a sesizat Consiliul Concurenţei anul acesta, iar de aici a pornit o investigaţie asupra celor care au fost vocali şi au atras atenţia autorităţilr, aducând documente şi dovezi despre ceea ce se întamplă în piaţa de asigurări RCA.
În condiţiile în care manopera de reparaţie decontată de firmele de asigurări reprezintă sub 5% din valoarea preţului RCA plătit de şofer, ne întrebam cum de Consiliul Concurenţei vede o problemă majoră acest cost de 5% decontat de către firmele de asigurări şi nu vede că se repetă de câţiva ani scenariul majorării preţului RCA cu 300%.
Cum este posibil ca Guvernului Romaniei si cele doua camere ale Parlamentului Romaniei sa tolereze ca ASF si Consiliul Concurentei sa nu fi declansat nicio investigatie pentru aceste cresteri de 300% ale pretului RCA, care afecteaza in mod direct cei 7,5 milioane de polite RCA, precum si 300.000 de pagubiti RCA, astfel:
Indicii serioase privind coordonarea simultana a multinationalelor din asigurari in majorarea pretului RCA in perioada Septembrie-Octombrie 2021? (Exact in perioada in care companiei City Insurance i-a fost ridicata licenta RCA de catre ASF).
Indicii serioase privind coordonarea simultana a multinationalelor din asigurari in majorarea pretului RCA in luna Martie 2023? (Exact in luna in care companiei Euroins i-a fost ridicata licenta RCA de catre ASF, iar Guvernul Romaniei a fost obligat sa dea o Hotarare de Guvern pentru plafonarea pretului la RCA)?
Cresterea pretului RCA pe perioada Hotararii de Guvern pentru plafonarea pretului la RCA?
Indicii serioase privind intelegerea companiilor de asigurari sa achite doar partial despagubirile in baza politei RCA?
De ce nu a scazut pretul RCA in conditiile in care brokerilor de asigurari le-au fost plafonate comisioanele de intermediere?
Cum a fost posibil ca in perioada plafonarii pretului RCA multinationalele din asigurari sa obtina celei mai mari profituri din ultimii 30 de ani (profituri istorice)?
Exemple: 4 iunie 2024, conducerea companiei Allianz Tiriac declara public urmatoarele: "În prezent doar Austria, Polonia şi Cehia sunt peste noi şi este foarte posibil să depăşim Cehia în curând. Dacă în Polonia grupul nu ar fi achiziţionat Aviva, am fi fost foarte aproape de locul doi, după Austria. Anul 2024 va aduce un nou vârf al ultimilor 30 de ani. Avem marele avantaj că am făcut profituri importante, ne-am consolidat şi nu avem nevoie de bani de la acţionari pentru a ne dezvolta în zone unde vedem oportunităţi." Allianz Tiriac a raportat profituri de 100 milioane de euro in perioada plafonarii pretului RCA.
9 mai 2024, Valoarea totală a primelor brute subscrise de Groupama Romania în 2023 a depăşit 4 miliarde lei, existand o creştere cu 37% faţă de anul anterior, aceasta fiind şi cea mai mare creştere la nivelul pieţei, compania având un profit operaţional de 217 milioane lei. La nivel de Grup, Groupama a înregistrat pentru perioada raportată o valoare totală a primelor brute subscrise de 17 miliarde Euro şi un profit net de 510 milioane euro.
În prezent, Consiliului Concurenţei şi Autoritatea de Supraveghere Financiară par a acţiona doar în interesul multinaţionalelor din asigurări care folosesc aceste instituţii în detrimentul celor care semnalează elemente privind hoţia din piaţa RCA şi care, prin refuzul de a desfăşura controale în piaţa de asigurări, îi condamnă pe toţi conducătorii auto din România să achite un cost al RCA mai mare cu 300%, iar pe locuitorii regiunii Bucureşti - Ilfov să achite un cost majorat cu 50%, de la sfârşitul acestui an.
"Domnule Prim Ministru, domnilor Preţedinţi ai celor două Camere ale Parlamentului României, ăeste câteva luni ne veţi cere voturile nouă, românilor care plătim taxe şi impozit, în aceeaşi ţară unde Consiliul Concurentei împreună cu ASF lucrează sistematic la sărăcirea populaţiei şi distrugerea firmelor româneşti. Aşteptam în această toamnă destituirea conducerii Consiliului Concurenţei, împreună cu destituirea vicepreşedintelui ASF - Sorin Mititelu. Până la alegeri nu mai este atât de mult timp, iar toate aceste măsuri vor conta când ne vom afla în faţa urnei de vot", a declarat Vasile Ştefînescu, Preşedinte COTAR.