Brigada de Poliţie Transport Public din cadrul Poliţiei Capitalei a verificat modul în care sunt respectate măsurile de protecţie împotriva infectării cu COVID-19.
„Pe parcursul celor 7 zile, în urma verificărilor efectuate, în care au fost implicaţi şi reprezentanţi ai jandarmeriei, au fost constatate şi aplicate 169 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 30.360 lei”, a anunțat Poliţia Capitalei. Reprezentanţii instituției transmit că astfel de acţiuni se vor desfăşura şi în perioada următoare.
Tot săptămâna trecută, polițiștii au dat peste 1.100 de amenzi pentru nerespectarea regulilor de protecţie în pandemie în mijloacele de transport în comun, notează realitateadeilfov.
Reamintim că persoanele care nu poartă mască de protecție în spațiile publice închise pot fi amendate cu sume cuprinse între 500 și 2.500 de lei
Luni, un bărbat fără mască a fost încătușat de jandarmi, în stația Piața Unirii.