Florin Cîțu a demisionat, sâmbătă, din funcția de președinte al Partidului Național Liberal, la șase luni de la numire. Decizia vine după ședința BEX convocată de Cîțu, dar la care nu s-a prezentat niciun șef de filială. Și Dan Vîlceanu și-a anunțat demisia din funcția de secretar general al partidului și din cea de ministru.
În prezent, președinte interimar al liberalilor este Gheorghe Flutur.
"Aș fi vrut să îmi prezint demisia în fața colegilor, dar am depus-o la partid, pentru că ei nu au fost aici", a afirmat Cîțu, după ce și-a dat demisia de la șefia PNL.
"Este adevărat, niciodată nu am fost confortabil cu acest compromis pe care l-am făcut cu PSD, totdeauna am crezut că măsurile propuse vor avea une fect de bumerang, inflația crește, dobânzile cresc, toate aceste măsuri vor avea efecte de bumerang din păcate", a mai spus fostul lider liberal.
Referitot la proprii colegi de partid, acesta a subliniat: ”Aș fi vrut o discuție serioasă cu colegii mei. Curajul, poate, le-a lipsit".