„2022 a fost un an greu, dar în fiecare clipă ne-am străduit să răspundem tuturor provocărilor. Am făcut hotărâţi pasul în faţă şi ne-am asumat o guvernare complicată pentru a găsi şi aplica, din prima linie, soluţiile la problemele cu care românii s-au confruntat. A fost un lucru normal pentru că, în aceste vremuri grele, cele mai mari aşteptări ale românilor se îndreptau către cel mai mare partid, către forţa politică care a luptat întotdeauna pentru cei mulţi, pentru familiile cu copii, pentru pensionari şi pentru firmele româneşti. Am luat măsuri pentru ca românii şi economia să reziste în faţa ameninţărilor. Mai mult, suntem hotărâţi să continuăm să sprijinim România pentru a trece cu bine peste această perioadă dificilă ca o naţiune puternică şi unită. Românii şi-au demonstrat hotărârea pe tot parcursul acestui an. Este timpul ca şi guvernul nostru să-şi demonstreze în 2023 determinarea astfel încât vieţile oamenilor pe care îi servim să devină mai bune!”, a scris Marcel Ciolacu, sâmbătă pe Facebook.
El a adăugat rolul său şi al liderilor politici este să găsească soluţii rapide şi în anul următor.
„Sunt ferm convins că anul 2023 va fi unul plin de aspecte pozitive. Este rolul meu şi al celorlalţi lideri politici să găsim soluţii rapide la toate evenimentele neprevăzute care vor apărea. Împreună, dând dovadă de inteligenţă şi maturitate politică, putem transforma România într-un lider regional capabil să atragă investiţiile mari care se vor reîntoarce în Europa. Vom fi atenţi la evoluţia economiei şi vom fi pregătiţi să luăm toate măsurile necesare dacă lucrurile vor evolua defavorabil, pentru ca efectele negative să fie cât mai mici pentru români şi firmele româneşti. Trebuie să creăm toate condiţiile pentru ca agricultura să performeze, deoarece perioada complicată se prelungeşte şi resursele alimentare vor fi o problemă pentru multe regiuni ale lumii”, a completat liderul social-democraţilor.
„Trebuie să ne asigurăm că vom lua toate măsurile posibile pentru ca seniorii României şi oamenii care muncesc din greu să aibă un trai decent şi să primească respectul cuvenit”, a mai precizat Ciolacu.
„Este datoria noastră să găsim o modalitate de lucru eficientă pentru atragerea fondurilor europene alocate, astfel încât aceste fluxuri financiare să intre şi să crească economia românească. Da, nu mă sperie nimic! Sunt plin de speranţă ca vom reuşi şi vreau ca toată lumea să aibă #încredere că România nu este o putere de neglijat în Europa. Jocurile mărunte ale unor politicieni dornici să câştige câteva voturi au amânat un moment aşteptat de toţi românii, dar vă spun astăzi că viitorul pentru noi va arăta bine. Nu trebuie să uităm că avem cea mai mare dezvoltare economică din Europa din ultimele două decenii. Evident că mai sunt multe lucruri de făcut, dar trebuie să fim mândri de realizările acestei ţări. Nu am crezut niciodată în destinul defetist al acestei naţiuni şi nu voi cădea niciodată pradă discursului fatalist pe care îl vedeţi din plin la “oamenii noi” din politică. Românii sunt puternici, muncitori şi hotărâţi! Vă urez tuturor un An Nou plin de speranţă, bucurii şi sănătate! Dumnezeu să binecuvânteze România! La mulţi ani!”, a conchis Marcel Ciolacu.