Chiliman s-a prezentat la sediul DNA Ploiești, unde i s-a comunicat decizia de prelungire a măsurii preventive, sub control judiciar rămânând în continuare și fostul trezorier al PNL, Vlad Moisescu, Ion Brad, consilier local la Sectorul 1, și Ioana Costescu, consilier personal al lui Chiliman, scrie Agerpres.
Cei patru sunt cercetați de procurorii anticorupție într-o cauză conexată la dosarul cumnatului premierului Victor Ponta, Iulian Herțanu.
Potrivit DNA, începând cu anul 2004, după alegerile locale, la inițiativa lui Vlad Moisescu, a fost constituit un grup infracțional organizat, din care mai făceau parte Andrei Chiliman, Ioana Costescu și Ion Brad, care a avut drept scop comiterea unor fapte de corupție care să genereze obținerea unor comisioane cuprinse între 10% și 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare unor firme.
Vlad Moisescu este cel care coordona grupul, solicita și încasa comisioanele și dispunea cu privire la modalitatea gestionarii acestora, Ioana Costescu și Ion Brad derulau activități de determinare a plății comisioanelor și de încasare a acestora, iar Andrei Chiliman garanta favorizarea societăților agreate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor și, ulterior, pe parcursul derulării acestora.
Banii primiți de la reprezentanții societăților comerciale au fost împărțiți în următoarele procente: 30% Andrei Chiliman; 15% Vlad Moisescu; 15% Ioana Costescu; 15% Ion Brad, 10% PNL — filiala Sector 1.
DNA arată că diferența de 15% a fost folosită pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentară a funcționarilor care au sprijinit, în diferite modalități, la derularea activităților ilicite.
Gruparea ar fi obținut astfel peste 8 milioane de euro de la SC Straco SRL, reprezentată de Traian Horpos și Alexandru Horpos, sumă ce reprezenta 10% din plățile efectuate de către Primăria sectorului 1 către firmă, în perioada 2007 — 2014, în baza contractelor încheiate cu instituția publică. De asemenea, grupul a obținut de la SC Romair Consulting SRL, reprezentată de Gheorghe Boeru, suma de 300.000 lei.
Procurorii DNA Ploiești au prelungit, vineri, măsura controlului judiciar și față de directorul Hidro Prahova, Adrian Semcu, directorul SC Romair Consulting SRL, Gheorghe Boeru, față de omul de afaceri Liviu Munteanu și de fostul director de producție al Hidro Prahova, Iuliu Roman, toți urmăriți penal în dosarul Herțanu.