La prima vedere pare foarte simplu, dar nu este așa. Există câteva reguli pe care trebuie să le respecți și aici cu strictețe pentru ca rezultatele să fie vizibile. Nu sunt atât de multe reguli și sigur o să te obișnuiești foarte repede!
În primul rând, mănânca numai opt ore pe zi în cadrul cele mai scurte diete din lume, iar restul de 16 ai voie sa bei numai apă sau ceaiuri de plante și limonadă fără zahăr.
Experții recomandă ca aceste opt ore să fie între orele 9 și 17, dacă este posibil, deoarece acela este intervalul în care obții cele mai bune rezultate. Desigur, aceasta dieta permite opt ore, dar poți schimba intervalul orar în fiecare zi, singurul lucru la care să fii atentă este să respecți acele 8 ore.
De asemenea, timpul dntre mese principale, nu poate fi mai mic de 4 ore. Meniul facilitează aceasta dietă. Și anume, este permis orice aliment, dar nu supradoze cu alimente nesănătoase.
Odată ce recurgi la această dietă și te ții de plan, o să dai kilogramele jos, fără prea multe probleme și fără prea mari dureri de cap. Este o dietă simplă și eficientă, cu rezultate aproape imediate. Apa este cea care te ajută foarte mult, la fel ca și limonada sau ceaiurile de plante, care te vor ajuta să elimini toxinele și kilogramele în plus. Ți se pare greu?