Ati auzit multe povesti pana acum. Dar asa e omul: nu crede pana nu vede sau pana nu simte, din pacate, pe propria piele. Astazi am intrat in sectia de terapie intensiva a Spitalului Colentina si vrem sa va aratam ce se întâmplă în locul în care fiecare secundă înseamnă viață.
Reporter: Timp de doua ore a durat doua ore instructajul si echiparea. Am aflat ce avem voie si ce nu avem voie sa facem, la ce trebuie sa avem grija, Intram in sectia de ATI sa vedem in sfarsit ce este acolo.
Primul salon, prima poveste. Un domn cu ochii plini de lacrimi ne spune cum arata moartea. Pentru ca a vazut-o. De aproape.
Barbat la ATI: Cine nu a trecut prin asa ceva nu poate sa-si dea seama. Nu poti respira, vomiti, diaree, nu te poti controla, esti controlat de un virus.
Reporter: Ce le transmiteti oamenilor care nu cred in virusul asta?
Barbat la ATI: Sa creada, sa creada si sa se protejeze!
Reporter: Cum va simtit acum?
Barbat la ATI: Putin obosit, dupa aproape doua saptamani in care am trecut prin foarte multe rele...
Reporter: Ati crezut in virus de la inceput?
Barbat ATI: Nu suta la suta. Am crezut cand am ajuns aici. Credeam, totusi, dar nu credeam ca e chiar asa de greu.
Medic ATI: Cam asa arata o zi la terapie intensiva la Colentina. E foarte greu sa faci manevre echipat, dar de la inceputul anului ne-am obisnuit. Toti colegii din terapie intesniva se simt epuizati. Durate de viata a unei masti e de 3 ore, dar uneori depasim timpul, nu-l putem contoriza, e contratimp. Chiar in momentul de fata avem un pacient grav care trebuie sa beneficieze de tot tratamentul. (...) Este o lupta pentru viata. I-as invita pe toti un minut sa vada lupta pentru oxigen. E o munca continua si o lupta continua pe care foarte multi nu o inteleg.
Mergem mai departe. Un alt salon, un alt pacient, o altă poveste neștiută din bilanțul zilnic. Altă dramă, alt om care luptă să trăiască.
Asistenta medicala: Stati linistit, o sa fie bine. Am scapat de ce a fost mai greu, da? Sa punem putin mascuta, sa mai imbunatatim parametrii.
Barbat la ATI: Totul e foarte greu. De cand pleci de acasa si te iau cu izoleta... Nu stii daca te mai intorci.
Reporter: V-a fost frica vreodata ca n-o sa va mai intoarceti acasa?
Barbat la ATI: Sincer: da. Sanu treaca nici dusmanii mei prin ce am trecut eu. Ma sufocam non-stop, nu puteam deloc sa respir, mergeam 3 metri, lesinam de oboseala. Am fost in doua spitale, asta e al doilea. De marti dimineata s-a schimbat total tot.
Reporter: Ati crezut in virus de la inceput?
Barbat la ATI: Eram in dubiu, asa si asa. Nu credeam in el. Ma duceam sa-mi iau nepotica de la scoala, de pe trotuar, nu stiu (de unde a luat virusul -n.r.), si ma mai duceam pana la paine... Acum cred. Odata ce am trecut prin greul asta (...) nu doresc la nimeni. Sa stai si sa nu poti sa respiri, sa tragi aer fortat si sa nu simti aerul in tine...
Dar nu toti sunt cazuri fericite. Multi se sting pe un pat de spital. Departe de oamenii pe care ii iubesc. Nu mai au timp sa sa-si pune ce n-au apucat. Viitorul e gol. Si moarte. Și doare.
"Aici e salonul 12, pacienta din acest pat a murit noaptea trecuta. Avem pacient cu flux de oxigen inalt, 40 de litri pe minut, pacienti intubati, colegii mei facand toaleta zilnica a pcientilor. Din cele 14 paturi din sectia de ATI, 13 sunt ocupate acum. Dupa ce se elibereaza un pat, nu dureaza nici macar 5-10 minute sa se ocupe din nou", a afirmat dr Lelia Iliescu sef sectie ATI Spitalul Colentina.
În afara secțiilor de terapie intensivă viața continuă. Diferit, ce-i drept, față de știam până acum. Când ne vom întoarce la normalitate? Nu știm. Următoarele luni vor fi critice, la fel ca lupta dusă de medici în spitale.
