Un salariu mai mare și un job stabil sunt dezideratele tuturor celor care vor să muncească și să câștige pe măsură. Însă căutarea unui loc de muncă pe deplin mulțumitor nu este simplă, astfel că mulți dintre cei care se simt stăpâni pe domeniul lor vor ține ștacheta sus și nu vor renunța cu una, cu două la pretențiile lor salariale.
Joburile peste graniță pot fi o variantă, în special pentru cei dispuși să își schimbe rezidența.
Bugetarul care încasează un salariu de 36.000 de euro net în fiecare lună lucrează la o agenție obscură a statului. Unde sunt cei care se lăfăie pe banii publici
Aproape 2.000 de locuri de muncă sunt disponibile, în acest moment, pentru cei care vor să lucreze în străinătate. Angajatorii oferă salarii care pleacă de la 700 de euro net și pot ajunge până la 5.000 de euro pe lună.
Peste 3.000 de locuri de muncă pentru străinătate au fost postate de la începutul verii și până acum, acestea reprezentând 8% din numărul total de joburi noi din această perioadă. Cele mai multe oferte vin din partea angajatorilor din Germania, Olanda, Arabia Saudită, Spania și Irlanda și caută candidați dispuși să lucreze în domenii precum transport, retail, industria alimentară, turism ori servicii.
„Angajatorii din afara țării știu că principalul argument cu care pot atrage mai mulți candidați este cel salarial, motiv pentru care unul din două joburi postate are salariul afișat în anunțul de angajare. De altfel, și candidații au nevoie să știe exact cât ar putea să câștige în plus față de joburile din România pentru a fi convinși să facă un pas atât de important precum o relocare în afara țării, fie și pentru o perioadă determinată de timp”, spune Raluca Dumitra, Head of Marketing în cadrul unei platforme de recrutare.
Legea coșului minim de consum, doar pe hârtie. Salariile nu reușesc să acopere explozia prețurilor
În multe cazuri, este vorba de salarii de trei sau patru ori mai mari decât cele din România, atât în cazul joburilor entry level sau pentru muncitorii calificați, cât și în cazul specialiștilor. Spre exemplu, un inginer software poate câștiga lunar, în Germania, 6.500 de euro net plus beneficii, în timp ce un muncitor în depozit, în Olanda, poate câștiga între 1.800 și 2.000 de euro pe lună plus beneficii. Salariul unui șofer de tir, pe curse internaționale, pleacă de la 2.500 de euro pe lună; un curier poate câștiga 2.000 de euro pe lună, în timp ce, pentru muncitorii necalificați, salariile pleacă de la 700 de euro pe lună. De la 1.000 de euro pe lună pornesc și salariile pe care le pot câștiga cei care vor să lucreze în servicii de curățenie.
„Un interes crescut în această perioadă este pentru candidații cu experiență în sectorul turistic și HoReCa. Angajatorii din străinătate au avut peste 500 de joburi postate pentru cele două industrii în ultima lună și jumătate, iar salariile pe care le oferă încep de la 1.000 de euro pentru ospătari sau personal hotelier și pot ajunge până la 4.000 de euro dacă vorbim despre bucătari în restaurante de pe vase de croazieră sau mari lanțuri hoteliere”, mai spune Raluca Dumitra.
În ce domenii se caută acum cei mai mulți oameni
Potrivit datelor de la un comparator salarial, mediile salariale pentru străinătate în domeniile care caută acum cei mai mulți candidați sunt următoarele: 2.500 de euro net pentru construcții și instalații, 2.000 de euro net pentru transport și distribuție, 1.800 de euro pentru industria alimentară, 1.500 de euro pentru producție și pentru turism / HoReCa și 1.600 de euro pentru au pair / babysitting / curățenie.
Criză... și nu prea. Guvernul a aprobat noi posturi de bugetari: salarii uriașe, de până la 13.000 de lei pe lună!
În timp ce interesul angajatorilor din afara țării crește pentru candidații români, aceștia par tot mai puțin atrași de ideea de a lucra peste hotare. În acest sens, din cele 1,3 milioane de aplicări înregistrate de la 1 iunie și până acum, doar 19.000 au mers către joburile din străinătate. Numărul reprezintă doar 1,4% din totalul aplicărilor pentru această perioadă de referință. Cel mai mult și-au dorit să plece candidații din segmentul de vârstă 25-35 de ani și 18-24 de ani și muncitorii calificați și necalificați. Destinațiile predilecte au fost Olanda, Germania, Belgia, Austria și Franța, iar domeniile care au primit cele mai multe aplicări au fost transport / logistică, retail, turism, industria alimentară și producție. Aproape o treime dintre cei care vor să plece la muncă în străinătate au optat pentru joburi sezoniere.