Zeci de persoane, multe dintre ele rămase neidentificate, și-au făcut tratamente stomatologice în casa unui individ din județul Ilfov, fără să știe că respectivul nu avea niciun fel de studii în domeniul medical.
Oamenii au mers cu încredere la cabinetul din comuna Gruiu pentru că au văzut că ”domnul” poartă halat alb, iar în încăperea în care se tratau se afla un scaun specific unui cabinet stomatologic.
Unul dintre pacienții tratați rudimentar a fost cel care făcut reclamație, după ce problemele dentare de care suferea s-au agravat, fiind nevoie să ajungă la Facultatea de Stomatologie pentru intervenții care să-i salveze dinții.
C.S.M se recomanda drept medic stomatolog de ani de zile, pacienții săi fiind oameni din comună care nu aveau bani să meargă la o clinică medicală la Otopeni sau în București. Disperați de durere, oamenii apelau la ”domnul doctor” de la Gruiu unde plăteau cât aveau în portofel, tarifele variind între 50 și 200 de lei. În general falsul stomatolog se ocupa de extracții, dar în timpul anchetei a mărturisit că s-a implicat inclusiv în tratamente mai complicate, detartraje și curățări dentare, tratamente de canal, extracții rest radicular și plombe.
Audiat, C.S.M a mărturisit tot. Acesta a explicat că respectivul cabinet a aparținut soției sale, medic stomatolog, dar retrasă din activitate din cauza unor probleme psihiatrice. Pentru că ”furase” meserie cât timp soția sa lucra, individul a decis să-i ajute pe cei care îi cereau ajutorul, fără să se prezinte ca medic. Oricum, în timpul perchezițiilor care au avut loc în cabinetul din Gruiu, polițiștii au descoperit inclusiv mulaje cu amprente dentare, dar și recipiente cu mercur (folosit în trecut la amalgamul pentru plombe). Falsul stomatolog a negat însă ca ar fi folosit vreodată mercur în tratamentele aplicate pacienților săi, explicând că borcanele cu mercur au aparținut socrului său.
Dintre pacienții identificați de către anchetatori, nu toți au vrut să depună plângere. Unul dintre aceștia, care și plătise 5000 de lei pentru o lucrare, a explicat că este mulțumit de rezultat și nu are ce să-i reproșeze celui care i-a reparat dinții, chiar dacă nu este medic.
Alții au fost șocați să afle cine le-a scos măselele.
În anchetă, li s-a părut că în cabinetul respectiv nu este chiar curățenie, dar au fost convinși că în față au un medic pentru că respectivul era îmbrăcat în halat alb și pentru că mânuia ustensile specifice meseriei.
Falsul medic a fost trimis în judecată sub acuzația de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, dosarul său judecându-se pe rolul Judecătoriei Buftea. Instanța a fost îngăduitoare, ”dentistul” fiind condamnat la 6 luni de închisoare cu amânare și 60 de zile de muncă în folosul comunității.