Prima generație de vaccinuri COVID-19 „nu va fi perfectă” și „s-ar putea să nu fie eficientă pentru toți oamenii”, declară președintele Grupului de lucru pentru vaccinuri din Marea Britanie, scrie Sky News.
Într-un editorial scris în celebra revistă de știință „The Lancet”, Kate Bingham a spus că niciun vaccin din istoria medicinei „nu a mai fost la fel de așteptat” și că „vaccinarea pe scară largă pare să fie singura strategie adevărată de ieșire din pandemie care se răspândește în prezent la nivel global”.
Specialista a avertizat că este o doză prea mare de optimism legată de apariția unii vacccin și că acesta ar putea să nu funcționeze pentru toată lumea sau pentru o perioadă lungă de timp. „Nu știm dacă vom avea vreodată un vacinu eficace. Este important să ne ferim de acest optimism exacerbat”, scrie specialista.
„Prima generație de vaccinuri este foarte probabil să aibă destule imperfecțiuni și ar trebui să fim pregătiți ca acesta să nu-și facă efectul, adică să prevină infecția, ci doar să reducă simptomele și, chiar și atunci, să nu funcționeze pentru toată lumea sau pentru mult timp.”
Grupul de lucru pentru vaccinuri a fost creat de Sir Patrick Vallance, consilierul științific șef al guvernului britanic. Acesta a fost înființat în cadrul Departamentului pentru afaceri, energie și strategie industrială în mai 2020, iar Bingham raportează direct primului ministru.
În articolul ei din revista științifică The Lancet, Kate Bingham a spus că „strategia a fost de a construi un portofoliu divers pe diferite formate, în încercarea de a oferi Marii Britanii cele mai mari șanse pentru un vaccin sigur și eficient, recunoscând că multe dintre aceste ar putea eșua”.