Cascada Yuntai se află în parcul Yuntai Mountain Park, o atracție turistică majoră din provincia Henan, situată în partea central-nordică a Chinei. Parcul are un rating AAAAA - cel mai mare acordat unei atracții turistice de către Ministerul Culturii și Turismului din această țară. Dar un videoclip postat pe rețelele de socializare chinezești în această săptămână arată o țeavă care alimentează cu apă cascadele înalte de 314 metri - sugerând că sursa lor nu este atât de naturală pe cât cred vizitatorii.
Conducerea parcului Yuntai Mountain Park a argumentat că schimbările din sezonul secetos au necesitat un aflux suplimentar de apă pentru cascadă. „(Cascada) nu poate garanta întâlnirea cu publicul în cel mai frumos aspect al său din cauza schimbărilor de sezon", potrivit conducerii parcului, care a adăugat că este vorba de „o mică îmbunătățire în timpul sezonului secetos". Conducerea parcului și-a exprimat, de asemenea, recunoștința pentru atenția acordată, promițând că în această vară cascada își va întâmpina oaspeții în „forma sa cea mai perfectă și mai naturală".
The source of Asia's highest #waterfall is a water pipe?😅 In Xiuwu County, Henan Province, the Yuntai Mountain Scenic Area boasts the "highest waterfall in Asia," the Yuntai Mountain Waterfall, with a staggering drop of 314 meters.
— Shanghai Daily (@shanghaidaily) June 4, 2024
A man discovered with a #drone on Tuesday that… pic.twitter.com/m4EJ7rjQz7
În timp ce videoclipul i-a șocat pe mulți oameni din China, alții de pe rețelele de socializare au aplaudat soluția parcului. „Oricum, oamenii nu au venit să vadă sursa unei cascade, nu cred că se pune la socoteală ca minciună pentru public", a spus un utilizator Weibo. „Sunteți acolo pentru a vedea un păun care își etalează coada, nu pentru a vă concentra asupra fundului păunului", a spus un altul.
Yuntai nu este prima cascadă din China care are nevoie de un pic de ajutor din partea oamenilor. Clima musonică a țării face ca menținerea debitului apei să fie o provocare în timpul anotimpurilor secetoase, în care se înregistrează mai puține precipitații. Cascada Huangguoshu, situată în provincia Guizhou din sud-vestul Chinei, a avut de asemenea de suferit în sezonul secetos. În 2004, a fost construit un baraj pentru a se asigura că va continua să curgă.
Legea anti-păcănele este contestată la Curtea Constituțională. Ce reclamă magistrații