Jucătoarea de tenis Coco Gauff (19 ani, locul 3 WTA), câştigătoare a US Open în septembrie, este sportiva plătită cel mai bine în 2023, potrivit Sportico, notează site-ul oficial al WTA.
Veniturile jucătoarei de tenis din SUA sunt estimate la 22,7 milioane de dolari (21 milioane de euro). 6,7 milioane de dolari provin din performanţele ei pe teren, iar 16 milioane din contracte de publicitate.
Poloneza Iga Swiatek se află pe locul 2, cu venituri de 21,9 milioane de dolari. Schioarea americană de freestyle Eileen Gu (20 de milioane de dolari) se află pe locul 3.
Gimnasta americană Simone Biles ocupă locul 9.
În Top 15 figurează 9 jucătoare de tenis.