Andreea Denisa Nechita, fiica dezvoltatorului imobiliar Iulian Nechita, a fost găsită fără suflare în vila familei, de către mama ei, pe data de 13 noiembrie. Echipajul medical sosit de urgență a găsit-o pe tânără în stop cardio-respirator și, în ciuda manevrelor de resuscitare, nu au mai putut face nimic, potrivit BZI.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt”, a declarat inspectorul de poliție Ioana Bîlea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
Medicii legiști din cadrul Institutului de Medicină Legală (IML) Iași nu au reușit însă să stabilească de ce s-a stins Andreea Denisa Nechita.