Oamenii spun că singurul spital care funcționa în zonă a fost închis din anul 2011. De atunci, cei care se îmbolnăvesc sunt nevoiți să meargă într-un alt oraș pentru a se trata. Însă mulți nu au posibilitatea.
„Avem deja peste 120 de pacienți și continuăm. Sunt oameni necăjiți, oameni cu probleme. Unii dintre ei nu au posibilitatea financiară să se deplaseze până la Câmpeni sau până la Cluj”, a declarat un medic voluntar.
Oamenii care au trecut pragul caravanei în ultimele două zile spun că sunt foarte mulțumiți. Pe parcursul activității, sute de investigații medicale care au acoperit o gamă largă de specialități au fost realizate.
„Din fericire, în momentul de față, în caravană este un medic chirurg oftalmolog care selectează o parte din pacienții cu cataracte mai avansate și cu vedere foarte scăzută pentru a beneficia de operație”, a declarat unul dintre medicii înscriși voluntar la caravană.
„Oamenii de aici sunt foarte săraci, au nevoie de consultații ca de aer. Ei nu știu cum stau cu sănătatea și nu au mai consultat un doctor de foarte mult timp don cauză că nu își permit. Pensiile sunt mici, iar posibilitatea de a ajunge la un spital este extrem de scăzută”, a spus un voluntar.
Caravana medicală își va continua misiunea și în orașul Ocna Mureș, unde va continua să ofere asistență medicală gratuită oamenilor.