Cabina unui autocamion a fost mistuită de un incendiu, vineri dimineaţa, pe drumul naţional DN 65, în comuna Pieleşti.
Potrivit reprezentanţilor ISU Dolj, flăcările au izbucnit din cauza unor scurgeri de ulei, pe fondul încălzirii zonei de către motor.
„Un incendiu a izbucnit la cabina unui autocamion, pe DN 65, în comuna Pieleşti. A intervenit Detaşamentul 2 Pompieri Craiova cu o autospecială. În urma incendiului a ars cabina autoutilitarei în totalitate. Cauza probabilă a incendiului este un efect termic asupra unor scurgeri de ulei", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Tania Vîlceanu.