Taiwanul domină în acest moment sectorul crucial al microcipurilor de 10 nanometri, care sunt considerate esențiale în actuala cursă a înarmărilor dar și pentru industria auto. Specialiștii spun că acesta este unul dintre principalele motive ale disputei între SUA și China.
În cazul în care China ar invada Taiwanul și ar câștiga controlul asupra fabricilor de cipuri, puterea militară a Statelor Unite ar putea fi grav afectată.
„China a devenit mai puternică, mai beligerantă, mai provocatoare, mai agresivă. Asta ar putea fi cea mai mare greșeală pe care a făcut-o America în istoria sa și este o greșeală în fața căreia am putea să nu supraviețuim,” a spus specialistul economic Gordon Chang.
În același timp și China ar avea de suferit dacă ar pierde accesul la prețioasele cipuri taiwaneze. În cazul unui război, distrugerea acestor fabrici ar afecta grav economia Chinei. Piața chineză acoperă în acest moment 60% din cererea mondială de semiconductori.
„Dacă ar exista un conflict armat în Taiwan, fie o invazie sau chiar o blocadă, ar exista imediat consecințe pentru miliardele de dolari din economia globală.” a spus Michael Cole, specialist Institutul Macdonald Laurier.
Atât SUA cât și China încearcă să spargă monopolul taiwanez. Washingtonul a reușit să convingă principala companie taiwaneză producătoare de cipuri să deschidă o fabrică în Statele Unite.
În acest moment, există o criză pe piața mondială a semiconductorilor. Deficitul de semiconductori, provocat de problemele de aprovizionare în timpul pandemiei, a lovit din plin inclusiv industria auto. Din cauza lipsei de componente, milioane de vehicule nu au putut fi produse.