Nicușor Constantinescu a fost reţinut, marţi, la o secţie de poliţie din Istanbul, şi urmează să fie dus la o instanţă, pentru confirmarea mandatului de urmărire internaţională emis pe numele lui, după ce Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea lui preventivă.
După ce autorităţile turce vor încuviinţa extrădarea lui Nicuşor Constantinescu, în baza mandatului de urmărire internaţională, acesta va fi preluat de către poliţiştii români şi adus în ţară, potrivit unor surse judiciare citate de MEDIAFAX.
Ministerul Justiţiei a transmis, săptămâna trecută, autorităţilor din Turcia, documentele necesare pentru aducerea în ţară a lui Constantinescu, judecat în mai multe dosare.
Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa ar fi în Turcia de mai bine de o săptămână. Înainte de a ajunge în Turcia, Nicuşor Constantinescu s-a aflat în SUA. Cererea de extrădare a lui Nicuşor Constantinescu, formulată ca urmare a deciziei de arestare a acestuia, a fost însă respinsă de autorităţile din Statele Unite ale Americii.