Marcos Rodriguez Pantoja, un bărbat care susţine că a fost crescut de o familie de lupi, alături de care a trăit timp de 12 ani, s-a născut în 1946, undeva în Spania.
Mama sa a murit când avea doar 3 ani. Copilul a fost vândut unui cioban care trăia în pustietate, în munţi. Când a împlinit 7 ani, bărbatul a murit, iar copilul a rămas singur, izolat de oameni. Se pare că acesta a fost "adoptat" de o haită de lupi. A trăit ani de zile într-o peşteră, împreună cu lupii, alături de alte animale, şerpi şi lilieci.
Avea 19 ani când a fost descoperit de câţiva soldaţi aflaţi în patrulare în zonă. Aceştia i-au dat mâncare, haine şi l-au dus acasă.
Anii au trecut, dar bărbatul spune că niciodată nu a reuşit să trăiască aceeaşi senzaţie de linişte pe care o avea "acasă", lângă familia de lupi.
"Mă lupt din răsputeri cu lumea oamenilor. Este rece, de multe ori respingătoare. Îmi face rău", a mărturisit Marcos.
Într-o zi, bărbatul a decis să se întoarcă în munţi, "acasă". Nu mică i-a fost mirarea când a văzut că haita îl respingea. "Era normal, deja miroseam a om! Nu mai eram fraţi... Nu mă scăpau o clipă din ochi, dar fugeau de mine!", a mărturisit bărbatul, amărât.
Mamă și fiică, ucise de urs. Rezultatul autopsiei a șocat și mai rău: de ce le-a atacat bestia
O profesoară de 37 de ani, și fiica sa, un bebeluș superb de 10 luni, au fost ucise de un urs, lângă cabana lor. La autopsie, lucrurile au luat o turnură neașteptată: ce au descoperit autoritățile a șocat și mai rău! Citește continuarea AICI.