Polițiștii s-au deplasat la fața locului alături de cei de la Biroul pentru Protecția Animalelor, stabilind că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Bozovici, care legase animalul de gât cu o sârmă și l-a atârnat de gard cu scopul de a-l spânzura.
Bărbatul, proprietarul câinelui în vârstă de aproximativ 4 luni, nu deținea documente legale pentru acesta. În plus, nici nu îl vaccinase, fapt pentru care a fost amendat cu 12.000 de lei, scrie tion.
Polițiștii au emis pe numele acestuia o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraș-Severin.
Câinele a fost încredințat unei asociații pentru protecția animalelor, iar acum se află în afara oricărui pericol.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunii de schingiuirea animalelor.