Oamenii legii au fost sesizați marți seara, în jurul orei 20.00, prin apel la 112, cu privire la faptul că un bărbat se află decedat într-un autoturism din municipiu.
Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, stabilind că este vorba despre un bărbat de 30 de ani, din Roman, care prezenta o plagă prin împușcare la nivelul gâtului.
Echipajul Serviciului de Ambulanță deplasat la fața locului a constatat decesul bărbatului.
Cadavrul bărbatului urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
Potrivit unor informații obținute pe surse, bărbatul de 30 de ani găsit decedat era gestionar al unui magazin de armament, deținător legal de armă de foc. Mașina în care a fost decoperit bărbatul i-ar aparține tatălui acestuia.
Bărbatul s-a sinucis folosind un pistol model 1974, calibru 7,65 (Carpați), care a fost găsit în autoturism.