"Avocatul Poporului în funcție, doamna Renate Weber, NU îndeplinește condițiile prevăzute de legea sistemului unitar de pensii publice, pe considerentul că nu are un stagiu de cotizare de 15 ani la sistemul public de pensii. Doamna Renate Weber, în calitate de avocat în Baroul București a contribuit la constituirea fondurilor de pensii din cadrul Casei de Asigurări a Avocaților. Prin urmare, doamna Renate Weber este exclusiv beneficiara unei pensii plătite din fondurile Casei de Asigurări a Avocaţilor (instituție de drept privat).
În aceste condiții, orice alte prevederi speciale referitoare la dreptul de pensie al doamnei Renate Weber sunt inaplicabile", se arată în comunicatul citat.
Vă reamintim că liberalii au depus, ieri, în Parlament cererea de revocare a Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului. PNL o acuză pe Weber de conflict de interese și ,,depășirea mandatului constituțional”.