În localităţile Bunteşti, Pietroasa, Remetea, Curăţele, Budureasa şi Căbeşti se vor semnala averse importante cantitativ care vor acumula 25...35 l/mp după ce, în ultimele 6 ore, în zonă s-au cumulat în jur de 65 l/mp, iar în ultimele 12 ore, în jur de 100 l/mp.
Marți, până la 23:00, întreaga țară se află sub atenţionare Cod galben de intensificări susţinute ale vântului şi cantităţi însemnate de apă.
Vântul va prezenta intensificări susținute în majoritatea zonelor, cu viteze de peste 50...60 km/h, iar local, îndeosebi în Transilvania, Oltenia și Muntenia 70...80 km/h. La munte, în special în zona înaltă, rafalele vor depăși 80...100 km/h.
În Munții Apuseni, în zona Carpaților Orientali și în nordul și nord-vestul teritoriului (județele Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Cluj, Bistrița, Mureș, Suceava, Botoșani și Iași, precum și în zona de munte a județelor Arad, Hunedoara, Alba, Harghita și Neamț) va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși local 15...20 l/mp și izolat 35...40 l/mp.
La munte, la peste 1800 m altitudine, vor fi şi precipitaţii mixte.