ASTRA ASIGURĂRI. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a instituit procedura de redresare financiară prin administrare specială a companiei de asigurare-reasigurare ASTRA, a suspendat acţionarii şi conducerea şi a numit firma KPMG ca administrator special, potrivit Mediafax.
ASTRA ASIGURĂRI. ASF a suspendat atribuţiile legale ale acţionarilor semnificativi şi ale persoanelor semnificative ale societăţii de asigurare care se transferă administratorului special pe toată perioada administrării speciale precum şi drepturile de vot în privinţa numirii şi revocării membrilor Consiliului de supraveghere ai societăţii, dreptul la dividende al acţionarilor, activitatea, precum şi dreptul la remuneraţie al membrilor consiliului de supraveghere.
ASTRA ASIGURĂRI. Suspendarea operează şi îşi produce efectele pe toată durata procedurii de redresare financiară prin administrare specială.
"Administratorul special preia integral atribuţiile persoanelor semnificative ale societăţii de asigurare supuse procedurii de redresare financiară prin administrare specială, aşa cum acestea rezultă potrivit legii şi actelor constitutive ale societăţii de asigurare", se arată în decizia adoptată marţi de ASF.
În urmă cu două săptămâni, ASF anunţa că suspectează ASTRA ASIGURĂRI că a subestimat în mod voit daunele pe care ar putea să le plătească, astfel că rezervele constituite au fost cu 40% mai mici decât era necesar, respectiv cu 100 milioane lei.
Pe baza raportului ASF, Banca Naţională a sesizat la momentul respectiv DNA.
Potrivit raportului prezentat de ASF, consultat de Mediafax, privind situaţia financiară a ASTRA ASIGURĂRI, compania ar fi subestimat daunele cu circa 40% pentru a constitui rezerve mai mici cu peste 100 de milioane de lei. ASF apreciază că există un risc mare ca societatea să intre în incapacitate de plată în cazul unei catastrofe naturale, având în vedere că este cel mai mare asigurător de locuinţe, cu 2,15 milioane de contracte, iar necesarul de capital suplimentar ar fi de 278,4 milioane de euro, se spune în raport.
ASTRA ASIGURĂRI. De asemenea, se menţionează că societatea avea la sfârşitul lunii noiembrie un număr de 74.000 de dosare de daună avizate şi nelichidate, adică neplătite.
Potrivit autorităţii de supraveghere, ASTRA ASIGURĂRI a transferat "defectuos" cel mai mare risc, respectiv cel de catastrofe naturale, printr-o expunere subevaluată şi printr-un plasament către reasigurători fără rating (Panamerican Re - Insulele Cayman şi piaţa CSI). În acelaşi timp, Astra ar fi realizat un transfer alternativ al riscului prin reasigurări "non-tradiţionale", fără transfer efectiv al riscului, ci doar pentru "cosmetizarea" situaţiilor financiare şi a indicatorilor financiari.
ASTRA este cel mai mare asigurător de pe piaţa românească după volumul de prime subscrise. Compania este deţinută de omul de afaceri Dan Adamescu.
Ponta transmite BNR un mesaj legat şi de piaţa asigurărilor: Să nu fim în situaţia "Too big to save"
Premierul Ponta a transmis BNR, miercuri, 12 februarie, un mesaj legat inclusiv de piaţa asigurărilor, făcând trimitere la filmul american "Too big to fail", care prezintă cauzele crizei financiare şi spunând că, dacă se întâmplă să se greşească şi în România, să nu se ajungă în situaţia "Too big to save".
Mesajul premierului către BNR este transmis în contextul în care Ponta a mers la sediul Băncii Naţionale a României, unde a avut o discuţie cu reprezentanţii BNR, inclusiv cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi prim-viceguvernatorul Florin Georgescu, cu conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), ministrul Finanţelor Daniel Chiţoiu şi ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, precum şi alţi reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în zona financiar-bancară, surse guvernamentale precizând că unul dintre subiecte a fost situaţia Astra Asigurări, cea mai mare societate de asigurări din piaţă.
Ponta a discutat şi despre acest subiect, premierul opinând că din punct de vedere legal cei care au cunoştinţă de fapte care prezintă indicii de infracţiune au obligaţia să sesizeze Parchetul, au relatat surse prezente la discuţie.
ASTRA: Lichiditatea şi solvabilitatea companiei vor fi de peste două ori nivelul minim din lege
Într-un comunicat de presă transmis în data de 9 februarie, ASTRA ASIGURĂRI menţiona că indicatorii privind lichiditate şi solvabilitatea vor fi de peste două ori nivelul minim prevăzut de legislaţie, după prezentarea rezultatelor financiare consolidate ale anului 2013, potrivit companiei.
"După prezentarea rezultatelor financiare consolidate la 31 decembrie 2013, principalii indicatori estimativi vor fi: coeficient lichiditate asigurări generale: 2,13 (faţă de 1,00 minimul legal); active admise asigurări generale: 1,27 miliarde de lei; coeficient marjă solvabilitate asigurări generale: 2,42 (faţă de 1,00 minimul legal)", se spunea în comunicatul ASTRA ASIGURĂRI.
"În funcţie de dezvoltarea companiei la nivel intern şi internaţional, acţionarii companiei îşi exprimă disponibilitatea totală de a susţine activitatea cu majorări de capital pentru consolidarea şi extinderea business-ului", se mai spunea în comunicat.
Potrivit datelor de la Registrul Comerţului şi Bursa de Valori Bucureşti, asigurătorul are un capital social de 192,7 milioane de lei, controlat de The Nova Group Investments România SA - 72,68% şi Epsilon Estate Provider SRL- 27,02%.
Ambele companii sunt controlate indirect de omul de afaceri Dan Adamescu.