„Punctul de plecare pentru o schimbare a opiniei publice în direcția dezvoltării sectorului apărării a fost firesc șocul din februarie 2022”, a declarat Valeriu Mija, secretar de stat pentru Politica de Apărare și Reforma Armatei Naționale în Ministerul Apărării, în cadrul unui forum ținut la Chișinău.
Până în prezent, Republica Moldova a primit un număr relativ mic de echipamente militare din partea statelor europene, deoarece accentul a fost pus mai mult pe acordarea de asistență financiară pentru a ajuta țara să treacă cu bine peste iarnă.
”Partenerii ne-au ajutat să fim mai bine pregătiți în fața amenințărilor la adresa securității țării noastre”, recunoaște și ministrul moldovean al Apărării, Anatolie Nosatîi, prezent la Conferința privind securitatea regiunii Mării Negre, care are loc la București, în perioada 12-13 aprilie, sub egida Platformei Internaționale Crimeea, scrie Defense Romania.
În ceea ce privește sprijinul din partea statelor occidentale, primele voci s-au făcut deja auzite. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a subliniat într-o intervenție video la o conferință organizată la București importanța acordată sprijinirii Republicii Moldova. ”Rusia încearcă să submineze regimul de la Chișinău. Creșterea sprijinului pentru R. Moldova este crucială pentru creșterea rezilienței și protejarea democrației în R. Moldova”.
Fosta republică sovietică Moldova, una dintre cele mai sărace țări din Europa, își dorește să adere la structurile nord-atlantice, însă este împiedicată de principiul de neutralitate stipulat în constituția sa.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat în repetate rânduri războiul din Ucraina, care a cauzat aterizarea unor părți de rachete în țara sa, în urma conflictului de la graniță.
Începând cu preluarea mandatului în 2020, cu scopul de a lupta împotriva corupției și de a se apropia de Europa, țara a primit o finanțare generoasă din partea Occidentului. Potrivit lui Mija, în acest an, Republica Moldova ar urma să primească 87 de milioane de euro dintr-un fond european pentru pace, precum și un supliment la buget de 80 de milioane de euro.
„Există alte cifre care nu pot fi dezvăluite public, inclusiv din cauza secretelor comerciale”, a spus Mija. „De exemplu, achiziționarea de sisteme de apărare aeriană nu a fost o prioritate până de curând, dar evenimentele de anul trecut ne-au obligat să ne reconsiderăm opinia, iar acest lucru va necesita fonduri”.