Mai mult decât atât, în zonă este de așteptat să apară noi locuri de cazare, iar autoritățile să facă demersuri pentru ca localitatea să devină stațiune
În timpul lucrărilor, a fost creată o linie de apărare de mal de aproximativ 1.200 de metri. Dar asta nu este tot, deoarece a fost refăcută biostructura și implantat recif artificial, iar suprafața de plajă nouă se întinde pe aproape 12.000 mp.
Totodată, noua plajă este o altă oportunitate pentru autorități de a transforma zona într-o stațiune de vacanță cât mai curând posibil. În zonă au apărut deja noi facilități de cazare și s-au deschis mai multe restaurante.
„Plajă turistică, care va deservi atât locuitorilor comunei Agigea, cât și musafirilor, oaspeților, invitaților care vor veni în această comunitate.
O să vedeți, se va naște în continuare, spre localitatea Eforie, se vor naște noi suprafețe de plajă în afară de aceasta și o să vedeți că localitatea Agigea va avea un plus valoare pentru tot ceea ce înseamnă turism la litoralul Mării Negre”, a precizat Cristian Cîrjaliu, edilul din Agigea.
Costul total al proiectului este de 3,8 milioane de lei, din care 2,7 sunt bani europeni, iar restul au venit de la bugetul statului.