Potrivit ministrului agriculturii, Petre Daea, în prezent se lucrează la actul normativ, iar în momentul în care acesta va fi gata și va primi toate avizele necesare, atunci vor ajunge și banii la fermieri și vorbim despre o sumă de 20 de milioane de euro, după ce suma oferită de Comisia Europeană a fost dublată cu bani de la bugetul de stat. Acest pachet de ajutor va ajunge la fermierii afectați de importurile de cereale ucrainene.
Deși a fost dublată suma, fermierii de la noi din țară sunt în continuare nemulțumiți și spun că banii sunt prea puțini și că nu acoperă toate pierderile înregistrate, având în vedere că piața de la noi este invadată de cereale din Ucraina, iar fermierii au înregistrat pierderi și din cauza secetei extreme de vara trecută.
Pe de altă parte, și cei de la Comisia Europeană au anunțat că la jumătatea acestei luni vor prezenta un nou pachet de ajutor pentru fermierii din cele 6 state afectate.
Totul, după ce s-au revoltat producătorii agricoli și inclusiv oficialii din aceste țări, au trimis o scrisoare deschisă către Comisia Europeană.
Știm că va fi vorba despre 75 de milioane de euro, însă nu se știe exact cum vor fi împărțiți banii către statele membre și, de asemenea, rămâne de văzut câți bani va primi România.