Tanczos Barna: „Am oprit orice variantă de aducere a unor persoane străine care să pună în aplicare derogarea pentru eliminarea unor animale considerate periculoase. De astăzi sunt schimbate regulile, de acum încolo, cât sunt eu ministru, cei care vin să vâneze nu mai pot să vină. Începând de astăzi, toate extragerile în caz de forță majoră - de pericol pentru sănătatea publică, de pericol pentru viața umană, de pericol pentru bunuri - se fac de către asociația care a solicitat și de către personalul tehnic, ca să nu mai avem discuții niciodată dacă a fost membru, dacă n-a fost membru. Personalul tehnic al asociației să execute”
Tanczos Barna a mai precizat că asociațiile de vânătoare depun în fiecare săptămână dosare pentru obținerea de derogări pentru împușcarea unor animale ocrotite.
Tanczos Barna „Până am ajuns la minister, au fost până la 120-130 de exemplare extrase pe baza acelui ordin și a acelei cote de intervenții - 140 de exemplare - din 2019 încoace. Înainte, a mai existat o asemenea cotă pe doi ani, tot 140 de exemplare. Aceste cote sunt strict pentru a interveni în cazuri de forță majoră. N-am fost de acord de la bun început de când am venit la minister și nu sunt nici acum de acord ca aceste cote de intervenție să fie folosite pentru altceva”.