Cercetătorii, provenind din 21 de instituţii medicale diferite de pe teritoriul Statelor Unite, au testat o pilulă experimentală ce conţine o doză a antioxidantului – numit resveratrol – echivalentă cantităţii absorbite din 1,000 de pahare de vin roşu.
Savanţii au comparat evoluţia reperelor biologice ale bolii într-o serie de pacienţi aflaţi în stadiul iniţial şi stadiul de evoluţie medie a bolii; o parte dintre ei a primit pastila la intervale regulate timp de un an, iar ceilalţi au primit o pastilă placebo. Rezultatele au fost cel puţin interesante: membrii grupului care au primit pastila au prezentat concentraţii mult mai mari ale unei proteine ce ajută la păstrarea funcţiilor cognitive, cele mai afectate de Alzheimer, scrie Adevărul.
Testul a fost însă doar unul preliminar, principalul scop fiind acela de a observa dacă antioxidantul poate fi utilizat în siguranţă în cantităţi mai mari. Din acest punct de vedere, pilula ar putea fi viabilă, deşi cercetătorii s-au arătat îngrijoraţi de faptul că cei cărora le-a fost administrată au slăbit mai mult decât ceilalţi. Un test la o scară mai largă ar putea începe anul viitor, de această dată cu scopul de a confirma sau infirma, după caz, efectele benefice pe care antioxidantul l-ar avea asupra bolnavilor de Alzheimer.
„Rezultatele studiului sunt destul de încurajatoare, astfel încât suntem aproape siguri că ar trebui să efectuăm teste clinice la o scară mult mai largă, acum că am reuşit să dovedim că pilula poate fi utilizată în siguranţă şi are un efect vizibil asupra reperelor biologice ale bolii” a declarat Dr. Scott Turner, profesor de neurologie la Universitatea din Georgetown şi cercetător-şef al studiului.