Noaptea muzeelor. Acţiunea de protest este organizată de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media, afiliată CNS "Cartel ALFA".
Noaptea muzeelor. Când va avea loc. Ce putem face o noapte întreagă în Bucureşti
Noaptea muzeelor. "În Anul Centenarului şi în Anul European al Patrimoniului Cultural, salariaţii din domeniul patrimoniului cultural naţional sunt lipsiţi – şi la această dată - de sporurile specifice familiei ocupaţionale din care fac parte, sunt plafonaţi la o salarizare ce nu reflectă importanţa, constrângerile, responsabilităţile şi complexitatea muncii lor, iar o parte dintre ei au suferit scăderi dramatice de venit prin efectele legii salarizării unitare şi a trecerii contribuţiilor de la angajator la angajat", se arată într-un comunicat de presă al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media.
Noaptea muzeelor. Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media atrage atenţia asupra acutizării problemelor din sectorul muzeal şi al patrimoniului cultural naţional şi solicită decidenţilor politici măsuri urgente de remediere a situaţiei, potrivit Mediafax.