Întrebată dacă cineva trebuie să răspundă pentru situaţia creată în cazul acestor azile, minstrul Justiţiei a arătat că legile sunt foarte clare şi Ministerul Muncii este minister de linie pe această tematică, iar instituţiile cu rol cu control, chiar şi cele cu rol de avizare, se află în subordinea Ministerului Muncii.
”Mi se pare în schimb foarte bună decizia pe care premierul a luat-o, şi anume aceea prin care i-a cerut ministrului muncii să reia dialogul cu ONG-uurile şi mediul asociativ. (..) În acelaşi timp, se desfăşoară în derulare activităţi de control, mixte, sub coordonarea prefectului din fiecare judeţ”, a mai arătat Alina Gorghiu.
Alina Gorghiu a continuat: ”Fac un apel la aceste echipă de control, nu am nicio calitate decât ca cetăţean (..) ca aceste controale să fie făcute temeinic, să se facă nu ca până acum ci să se facă aşa cum trebuie, să se sesizeze problemele reale, existente şi să încercăm împreună să le rezolvăm”.
Gorghiu a arătat că din punctul de vedere al ministrului de Justiţie, este o anchetă în derulare a Parchetului. ”Îmi doresc ca toate cauzele care ţin de deminitatea omului, de umanitate, de aceste atrocităţi pe care le vedem (..) să fie anchetate cu celeritate şi mai departe vă asigur că soluţiile vor fi decise de către magistraţi. Sunt încrezătoare în analiza pe care o vom face, dar îmi doresc să iasă toată mizeria la suprafaţă astfel încât cei care sunt cu răspunderi individuale, penale, să plătească şi să putem să rezolvăm problemele pe viitor”, a arătat ea.
Ministrul Justiţiei a menţionat că este un capitol foarte dureros pentru întreaga societate. ”Ca ministru al Justiţiei am asigurat de fiecare dată Ministerul Muncii de tot suportul dacă va avea nevoie de o modificare legislativă însă, în opinia mea, vă spun cu sinceritate, nu de alte legi avem nevoie în momentul acesta ci avem nevoie să le aplicăm pe cele existente”, a precizat ministrul, arătând că dacă activităţile de avizare şi control erau făcute ca la carte, nu eram în momentul dramatic în care suntem.