Doctorii spun că este important să ne protejăm în această perioadă și, de asemenea, să mergem să ne vaccinăm. Vorbim despre vaccinul ROR, care se administrează în primii ani de viață.
Interesul pentru vaccinare a scăzut însă foarte mult în ultimii ani și iată că odată cu declararea epidemiei de rujeolă autoritățile își doresc o campanie de vaccinare prin care să fie imunizați copiii cu vârste cuprinse între 9 și 11 luni și, de asemenea, cei care nu s-au vaccinat până acum.
Asta deoarece numărul cazurilor de rujeolă continuă să crească. Într-o școală din Sectorul 2 al Capitalei a fost depistat un focar. Patru copii din aceeași clasă au fost depistați cu această boală extrem de contagioasă.
În spitale, secțiile sunt aproape pline. Și la Camerele de gardă de la spitalele de pediatrie crește numărul prezentărilor, iar copiii sunt redirecționați către spitalele de boli infecțioase.
Vorbim despre o boală extrem de contagioasă, care se răspândește extrem de repede. Simptomele debutează cu febră, iar ulterior apar acele erupții cutanate.
Pe de altă parte, potrivit datelor remise sâmbătă de Ministerul Sănătății, în România au fost confirmate și două cazuri de difterie. Boala contagioasă nu a mai fost prezentă pe teritoriul țării noastre din anul 1990. Este vorba despre doi bărbați din Capitală ce provin din medii defavorizate și care sunt consumatori de droguri.
Autoritățile trag, astfel, un semnal de alarmă și spun că este bine să administrăm aceste vaccinuri pe care le cunoaștem de zeci de ani pentru că altfel pot apărea și alte afecțiuni precum poliomerita.