Pentru acest an, pe lista beneficiarilor de ajutoare alimentare au fost introduse şi persoanele care primesc alocaţii pentru sprijinrea familiei, numărul total al beneficiarilor fiind astfel mai mare cu 700.000 persoane faţă de anul trecut.
Ajutoarele vor putea fi ridicate, după 16 noiembrie, de la centrele desemnate de primării, pe baza cuponului nominal şi a buletinului de identitate, a anunţat ministrul Muncii, Rovana Plumb, la Guvern.
Cuponul pentru ridicarea alimentelor, care va fi transmis începând cu 22 octombrie, reprezintă tot o noutate introdusă în acest an, pe acesta fiind indicate "toate cantităţile din produsele care vor fi distribuite către cei 3,3 milioane beneficiari", a arătat ministrul.